Îmi dau seama că recenzia asta ar fi arătat diferit dac-aș fi scris-o în alte momente din viața mea.
- Dac-aș fi scris-o când am publicat „Miroase a tabac”, probabil vorbeam despre suferință.
- Dac-aș fi scris-o în pandemie, probabil vorbeam despre frică, neliniște și confuzie.
- Dac-aș fi scris-o acum 4 zile, aș fi transformat-o într-un articol pentru trafic și m-aș fi concentrat pe keyword-ul „carte cadou”. Pentru că într-adevăr, e cea mai bună lectură pe care ai putea să i-o oferi cuiva, vreodată. Mamă, fiică, bunici, iubit, soție – orice vârstă ar avea și în orice punct al vieții s-ar afla.
- Dar scriu recenzia asta acum, când simt că nu-mi încap în piele de bucurie. Deci „joy” o să caracterizeze articolul ăsta. Azi e 5 februarie și a nins ca-n povești la Cluj. E prima zi de iarnă anul ăsta.
Nu pot să exprim în cuvinte cât o iubesc pe Brené Brown. Și nu puteam începe 2023 cu o carte mai bună. Mi-a plăcut mult și „Curajul de a fi vulnerabil”, dar aici e mult mai mult. Și asta pentru că nu mai e vorba doar despre vulnerabilitate. În „Atlasul inimii”, sunt prezentate 87 de emoții – ce înseamnă, cum se manifestă și cum sunt confundate uneori de oameni. Și de parcă nu era de ajuns, mai e și ilustrată minunat. Sunt pagini întregi cu citate, desene și scheme care extrag fix chintesența. Recomand din suflet!!
Cuprins
Ce știi?
Întregul studiu al lui Brené se bazează pe o idee pe care am întâlnit-o și la Gáspár György. Ca să poți recunoaște, numi și înțelege emoțiile prin care treci, trebuie să fii capabil să:
- Îți dai seama unde apar în corp și de ce => biologie
- Știi cum se raportează comunitatea din care faci parte la emoții, în general, și care sunt comportamentele cele mai frecvente => biografie
- Analizezi care sunt impulsurile tale când treci prin diferite stări => comportament
- Recunoști contextele care îți provoacă anumite emoții => poveste-cadru
Cu alte cuvinte, există 4 componente esențiale în înțelegerea emoțiilor: biologia, biografia, comportamentul și povestea-cadru. Pe măsură ce-ți explici tot mai multe lucruri despre tine, cu atât mai adânc poți merge. Și asta e o călătorie pe viață.
Unde mergi?
Structura „Atlasului inimii” arată cam așa:
- Locuri în care mergi când lucrurile sunt incerte ori cântăresc prea mult: stres, copleșire, anxietate, îngrijorare, evitare, agitație, groază, frică, vulnerabilitate.
- Locuri în care mergi când te uiți la celălalt: comparație, admirație, venerație, invidie, gelozie, ranchiună, schadenfreude, freudenfreude.
- Locuri în care mergi când lucrurile nu merg cum ai fi vrut: plictiseală, dezamăgire, așteptări, regret, descurajare, renunțare, frustrare.
- Locuri în care mergi când te simți depășit de situație: uimire, mirare, confuzie, curiozitate, interes, surpriză.
- Locuri în care mergi când lucrurile nu sunt ceea ce par: amuzament, bucurie amară, nostalgie, disonanță cognitivă, paradox, ironie, sarcasm.
- Locuri în care mergi când ești rănit: suferință, deznădejde, disperare, tristețe, jale.
- Locuri în care mergi cu ceilalți: compasiune, milă, empatie, simpatie, limite, suferință comparată.
- Locuri în care mergi când simți că nu ești destul: rușine, autocompasiune, perfecționism, vină, umilire, jenă.
- Locuri în care mergi când tânjești după conexiune: apartenență, integrare, conexiune, deconectare, insecuritate, invizibilitate, singurătate.
- Locuri în care mergi când ai inima deschisă: iubire, lipsa ei, inimă frântă, încredere, încredere în sine, trădare, defensivă, revărsare, durere.
- Locuri în care mergi când e bine: bucurie, fericire, calm, satisfacție, recunoștință, ușurare, tihnă.
- Locuri în care mergi când te simți nedreptățit: furie, sfidare, dezgust, dezumanizare, ură, ipocrizie.
- Locuri în care mergi când te autoevaluezi: mândrie, aroganță, modestie.
Când e bine
Bucurie
Mi-a plăcut enorm etimologia cuvântului „bucurie”. Vine de la grecescul „chairo” ce se refera la „punctul culminant al sinelui” sau la „starea bună a sufletului”. Asta-s eu acum!! Un suflet bucuros! Brené face diferența între „bucurie” și „fericire”.
“Bucuria e o emoție care apare brusc, pe neașteptate. E foarte intensă și nu durează mult. E rezultatul conexiunii cu ceilalți, cu Divinitatea, cu natura sau cu universul. Bucuria accentuează gândirea și atenția, și-ți dă sentimentul de liberatate. Față de bucurie, fericirea e un sentiment stabil, care durează mai mult și care apare de obicei în urma unor eforturi depuse. Nu e la fel de intensă ca bucuria și e mult mai concentrată pe sine. „Fericire” vine de la „makarios”, folosit în Grecia Antică pentru a descrie starea de bine a bogaților, ce nu trebuiau să aibă grijile de zi cu zi ale oamenilor de rând”
atlasul inimii, Brené BROWN
Conectare
Ce stă la baza Atlasului și ce stă la baza scrierilor lui Brené Brown, în general, e ideea asta de conectare. Și ideea că noi, ca oameni, suntem meniți să fim unii cu alții. Asta merge mai departe de a schimba două vorbe la cină, și alea în care vă plângeți de vreme sau vă gândiți de unde o fi avut vecinul bani pentru noua mașină (PS. Răspunsul e crypto. Mereu). Conectarea înseamnă deschidere completă – cu bune, cu rele, cu dorințe și nevoi, cu trecut, prezent și viitor. Conectarea poate exista numai dacă-i permiți vulnerabilității să iasă la suprafață și lași rușinea deoparte. Și asta e baza pentru o relație minunată, într-un mediu sigur, de încredere.
Tot aici intră și așteptările. Capacitatea de a-i spune clar celeilalte persoane de ce ai tu nevoie. Și Brené Brown merge mai departe de atât cu o idee care mi-a plăcut tare mult: setarea unor așteptări realiste. Pentru că da, e minunat să mergi în concediu cu soțul și cei doi copii (care încă nu merg bine-n picioare). Ce nu e minunat e să-ți pui primele două volume din „În căutarea timpului pierdut” și să te aștepți să le citești. Reality check-ul se face de obicei discutând ce vreți să se întâmple și ce credeți că o să se întâmple. Și, cel mai important, să nu fie setate așteptări când lucrurile nu țin în totalitate de voi. Nu te poți aștepta ca cina din ajunul Crăciunului să meargă ca la carte; mulți oameni la masă, povești, contexte și vârste diferite. Ce poți face în schimb, e să stabilești că o să pleci la prima tură de prăjituri. Te-ai scos. 🙂
“A fi parte dintr-o poveste e sacru. Pot fi povești pe care le împărtășim sau povești pe care le auzim; și faptul că avem de-a face cu ceva atât de valoros trebuie tratat cu grijă și respect. Avem grijă de poveștile noastre când le împărtășim cu oameni de încredere, cu oameni care au răbdare și care și-au dobândit dreptul de a le asculta. Avem grijă de poveștile altora când ascultăm activ și suntem curioși; când îi credem pe ceilalți când ne împărtășesc experiențele lor.”
atlasul inimii, Brené BROWN
Alte emoții care ajută enorm într-o conexiune de durată sunt:
- „Schadenfreude” = când te bucuri pentru succesul celuilalt
- „Shoy” = când te bucuri pentru succesul celuilalt și nu numai; îi pui și întrebări care demonstrează că-l asculți activ
- „Bragitude” = când ești recunoscător cu cel care te apreciază pentru împlinirile tale
Când doare
Suferință
Nu cred c-am trăit vreodată o emoție mai puternică – fizic și psihic. Suferință/durere/angoasă – spune-i cum vrei că tot mi se pare că exprimă suficient. Asta e ce Brené prezintă sub numele de „anguish”:
„Suferința e un vârtej insuportabil de șoc, neîncredere, durere și neputință. Șocul și neîncrederea îți iau la propriu respirația, în timp ce durerea și neputința îți pun stăpânire pe suflet și minte.”
atlasul inimii, Brené BROWN
Am avut multe momente în care m-a durut, dar cel mai și cel mai rău a fost când am scris „Eleni nu mai e”. N-am crezut că se poate simți așa ceva. Aveam impresia că-s între vis și realitate, dar nu puteam sa dorm. Mă durea capul și corpul după ce alergasem mult prea mult. Mă dureau ochii-n cap. Nu puteam respira. Aveam impresia că tot mai puțin aer inhalez și tot se blochează în furca pieptului. Nu puteam plânge. Eram dezamăgită. Eram supărată pe mine. Aveam un milion de întrebări. Eram singură, dar nici nu voiam să vorbesc cu nimeni. Eram frustrată, dar nu puteam fi nervoasă. Eram lipsită de putere. Stăteam pe jos și atât.
Brené Brown spune că e foarte important să ceri ajutor în momentele astea. Că durerea asta băgată sub preș e foarte periculoasă. Și că să iasă la suprafață mai devreme sau mai târziu, de o mie de ori mai violentă.
Regret
Am regrete, dar nu pentru că n-am făcut anumite lucruri, ci pentru că am făcut anumite lucruri. Și făcându-le, am rănit. N-am făcut-o intenționat și n-am făcut-o cu răutate, dar încă mă gândesc la cum mi s-or întoarce. Și îmi pare rău. Brené crede că:
„[…] regretul e una dintre cele mai puternice emoții care îți pot arăta că reflectarea, schimbarea și creșterea sunt necesare.”
atlasul inimii, Brené BROWN
E vorba de un întreg proces aici. Regretul presupune să stai tu cu tine. Presupune curaj, reflectare și empatie față de ceilalți. În plus, când e explorat în profunzime, regretul pavează o cale spre înțelepciune.
Trendul cu „no regrets”, „live like there’s no tommorow” și „trăiește clipa” e arhicunoscut, mai ales printre tineri. Și da, sunt absolut de acord să profiți de oportunitățile care se ivesc. Dar de acolo până la a pune semnul egal între „aventură & explorare” și „a nu avea regrete”… e cale lungă. Și e greșit. Pentru că ideea de a trăi fără regrete nu înseamnă să fii curajos; înseamnă să fii inconștient și nepăsător. Înseamnă să crezi că n-ai nimic de învățat, de reparat sau de observat la cei din jur. Brené zice că unul dintre motivele pentru care oamenii refuză să simtă regretul e pentru că asta vine la pachet cu sentimentul de vină. Nu e ușor să-ți asumă că ai greșit, să empatizezi cu durerea pe care ai provocat-o și să faci ceva ca să schimbi lucrurile. E mult – timp, efort și dedicare – și nu toată lumea e dispusă să se înhame la atât de mult.
Nostalgie
Mi-a plăcut să aflu despre etimologia emoțiilor. Aparent, cuvântul „nostalgie” a fost inventat la sfârșitul secolului al XVII-lea, de un student la medicină. Acesta vine de la grecescul „nostos”, care înseamnă „întoarcere acasă”, și „alga”, care înseamnă „durere”. Tânărul elvețian Johannes Hoffer a observat un tipar la cei care erau departe de casă. Pacienții se simțeau extrem de rău fizic – își pierdeau pofta de mâncare, leșinau și aveau tentative suicidale.
O altă emoție a cărui origine mi s-a părut oau a fost sarcasmul. Se pare că vine de la o expresie grecească ce înseamnă „a sfâșia carne”. Sarcasmul e un tip de ironie menit să ridiculizeze, să provoace sau să rănească mult mai tare decât ar face-o critica directă. Am apucături sarcastice, dar o să mă gândesc de două ori când mai arunc săgeți acum că am aflat asta.
Când îți dai timp
Plictiseală
De multe ori m-am simțit vinovată că mă plictisesc. Aveam impresia că trebuie să fac constant ceva, să fiu productivă. Din „Atlas”, am aflat că:
„Deși majoritatea crede că plictiseala e o emoție negativă, adevărul e că nu toate experiențele de genul acesta sunt distructive. […] Un studiu recent arată că sarcinile simple și repetitive îi dau ocazia minții să se relaxeze și să creeze.”
Cu alte cuvinte, absența stimulării intelectuale – care definește de fapt plictiseala – dă frâu liber imaginației. Deci, vești bune. Am nevoie de creativitate 8h/zi ca să fac bani de „Atlas”, ca să-l pot face cadou. Pe lângă asta, alt factor care încurajează enorm creativitatea e… somnul. Despre asta mai multe când vorbim despre „Why we sleep” a lui Matthew Walker.
Tihnă
Dac-ar fi s-aleg două emoții pe care le iubesc în ultima vreme, ar fi exploziile de bucurie și tihna. Tihna asta e cel mai împăciuitor sentiment din lume. Brené spune că se simte ca „lipsa unei presiuni de a face ceva” și e diferită de satisfacție, pentru că satisfacția îți dă starea de bine pentru că ai făcut ceva. Cu tihna, te simți bine pentru că… nu faci nimic.
Și în încheiere, las și aici un pic din iarna de la Cluj, motiv de bucurie și tihnă. Atît. ☃️
English