Grădina De Sticlă, Tatiana Țîbuleac - Recenzie

Am luat „Grădina de sticlă” în ziua în care am terminat „Vara în care mama a avut ochii verzi”. Am fost foarte dezamăgită.

Nu zic că n-a fost o carte bună, dar așteptările mele după prima interacțiune cu Tatiana Țîbuleac erau până la cer, iar „Grădina de sticlă” pur și simplu… mi-a dat senzația că e scrisă de cu totul altcineva. În cele două romane, autoarea se concentrează pe aceeași temă – familia. Felul în care o face totuși, e extrem de diferit.

Fetița cu chibrituri

„E ciudat cum împarte Dumnezeu daruri de parcă ar juca, plictisit, ruleta rusească. Lui Pavlik [prieten] i-a luat mai întâi copilăria, ca mai apoi să-l acopere cu fericire. Iar mie, dimpotrivă, mi-a dat totul dintr-odată, iar la urmă m-a golit și de ceea ce nu fusese a lui.”
– Grădina de sticlă, Tatiana Țîbuleac

Dac-aș putea aboli un singur lucru pe lumea asta, ar fi copiii săraci. Îngeri mici, puși laolaltă cu neajunsuri. Cam așa arată și protagonista din „Grădina de sticlă”. Lastocika e salvată dintr-un orfelinat de Tamara, o sticlăreasă din sat. Salvată sau „salvată”, n-aș putea spune. Nici c-a picat din lac în puț. Cert e că a plecat dintr-un loc unde era lovită și violată, și a ajuns într-un loc unde era exploatată. Muncă până la epuizare. Exploatată, dar curată și sătulă.

„Preferatele mele erau bomboanele de sticlă, care nu-mi încleiau dinții ca urâțeniile de caramele. Zahar Antonovici [bătrân din sat] mă lăsa să-mi iau două, nu una ca restul copiilor, pentru că eram orfană și aveam în gură mai mult amar.”
– Grădina de sticlă, Tatiana Țîbuleac

Sub Gorbaciov

Acțiunea are loc în Republica Moldova, în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Tamara n-are pe nimeni; numai un frate, pe Mihail, care vine la ea când și când. În rest, trăiește singură și își face averea adunând sticlele din sat. Oricât de mult ar râvni la dulciuri, nu-și face niciun moft, niciodată. Agonisește, agonisește, pune la saltea și atât. Până nu mai are ce pune, pentru că în ‘85, vine prohibiția parțială a consumului de alcool.

„Tamara Pavlovna nu plângea, însă era pe aproape. În oraș sticlele se împuținaseră, iar dacă se găsea vreuna, nu valora nimic. […] Nu banii îi lipseau ei – mereu am avut destui pentru o viață bună –, îi lipsea adunatul. Bucuria de a face avere din nimic, asta i-au furat.”
– Grădina de sticlă, Tatiana Țîbuleac

„O face pe Lastocika om”, după părerea ei. O învață limba rusă (cu multe triunghiuri în frunte) și o ține-n școală ca s-ajungă medic. Lastocika e inițiată într-ale amorului de Mihail, fratele Tamarei, și se îndrăgostește de Radu, profesorul ei de română. Cu Mihail are și un copil – o fetiță pe care o numește tot Tamara. Legat de speranțele sticlăresei, Lastocika ajunge medic; om, n-aș zice.

„În afară de mâini, nu cred că mi-a rămas altceva. Boțită, rea, bețivă. Mă simt mereu de parcă m-aș fi ridicat de pe un scaun ca să deschid cuiva ușa, iar când m-am întors, locul meu era ocupat.”
– Grădina de sticlă, Tatiana Țîbuleac

„Nu-mi fac iluzii cu Tamara mea [fiica]. Nici-u-na. La bătrânețe, voi rămâne singură ca o lepră și toate fricile mele – pe care acum le țin în cătușe, în menghine, sub ghilotinele cu lamele ridicate – se vor năpusti asupra mea ca o haită.”
– Grădina de sticlă, Tatiana Țîbuleac

„Mi-ar fi plăcut să fie multe alte lucruri – prima mea amintire –, dar n-a fost. Nu mi-a ajuns frumusețe. Frumusețea mea au cheltuit-o alții și mi-au lăsat doar cioburile. Le-am adunat, le-am dus acasă și le-am trăit cum am putut.”
– Grădina de sticlă, Tatiana Țîbuleac

Prostituate, sticlărese, văduve și singuratici

Tatiana Țîbuleac ne arată dinamica dintr-o comunitate moldovenească, prin ochii unui copil:

„Noi între noi – copiii – eram și mai răi. Din lipsă de altceva, invidiam până și pedepsele altora, considerându-le, pervers, tot un fel de atenție.”
– Grădina de sticlă, Tatiana Țîbuleac

Mai apoi, rolul unei femei și ideea de iubire:

„Ai uneori dorința asta de a vedea un om. Umblă prin tine ca un bulgăre de foc și te pustiește. Voiam să povestesc cuiva despre Radu [profesorul ei de limba română]…”
– Grădina de sticlă, Tatiana Țîbuleac

„[Femeile] își tundeau bretoane și visau la un bărbat cuminte, căruia să-i brodeze chiloții în cruciuliță. Asta, pur și simplu, mă depășea. Nu spun că eu nu mă gândeam la bărbați, dar cuminți? De ce cuminți, pentru ce cuminți? Dacă tot trebuia să mă mărit cu cineva, măcar să fie cel mai bogat, cel mai deștept, vreun șef mare, un om vestit. Pentru ce să-mi iau un bărbat cuminte? Să mă ajute la făcut murături?”
– Grădina de sticlă, Tatiana Țîbuleac

„Nu aveam nicio șansă să ajung vreodată iubită. Nici să învăț nu aveam de la cine. Despre dragoste, femeile din curte vorbeau rar și o numeau „treaba aceea”. În aceste două cuvinte încăpeau și un sărut, și o naștere, și o extirpare de uter. Dacă ar fi fost după ele, și-ar fi cusut toate crăpăturile ca pe niște ciorapi rupți. Astfel ar fi devenit mai curate. Astfel ar fi devenit mai puternice.”
– Grădina de sticlă, Tatiana Țîbuleac

„… ca din mine scriitoare”

La școală, copiii aveau de citit câte patru cărți pe lună.

„[…] la sfârșit de lună copiam de la fete câte patru denumiri de carte. Nu am avut probleme niciodată. Pe Mariana Andreevna [profesoara] o durea în cot dacă ceea ce scriam era și adevărat. O singură dată, îmi amintesc, îmi lipsea un titlu, iar ea începuse deja să adune caietele la control. A trebuit să inventez repede și am scris:
4. Grădina de sticlă, Tatiana Țîbuleac.
[…] Mariana Andreevna nici n-a clipit. Profesoară din ea ca din mine scriitoare.”
– Grădina de sticlă, Tatiana Țîbuleac

Titlul e, de fapt, tot ce are Lastocika mai de preț:

„Aveam la dispoziție un sfert de oră. Deschideam larg ușa și mă lăsam pe vine ca să intre larg lumina. Nu se întâmpla dintr-odată. […] Aranjate în lăzi de sârmă până în pod, la atingerea luminii, sticlele înviau. Culorile lor simple se amestecau, și nășteau altele – neașteptate.
Un rând vișiniu, un rând alb: trandafirie.
Un rând cărămiziu, un rând maro: miere.
Un rând verde, un rând alb: turcoaz.
Albele singure: argint.
Grădina mea de sticlă.”
– Grădina de sticlă, Tatiana Țîbuleac

Mai mult

Nu e un roman slab, dar n-a fost neapărat pe gustul meu. Mi-ar fi plăcut ca autoarea să exploreze mai mult psihologia Lastocikăi. Noi o vedem drept fata care tace și face. Ascultă și execută. Singurele răzvrătiri sunt când fură bani de la Tamara și când își blestemă părinții pentru c-au abandonat-o. Atât. Știm că ajunge medic, știm că are o fiică, știm că devine o bețivă, dar nu știm ce-a simțit în fiecare dintre momentele astea. Mi se pare că sentimentele ei ar fi dat o mai mare forță corpului narativ. Evoluția ei mi s-ar fi părut mult mai puternică decât viețile fiecărui membru, din fiecare gospodărie din sat, care și așa au ocupat – în opinia mea – prea multe pagini în carte. Alte lucruri după care n-am fost înnebunită au fost împletirea dintre proză și poezie, și nenumăratele idei în limba rusă și moldovenească.