De atunci, nu l-a mai văzut niciodată. Uneori, își lua pelerina și străbătea toate locurile în care-au fost împreună. Dar nu să-l vadă. Ci să simtă iar. Ceva.
– Să zici „merci” că nu e nici aici, fato! Nu știu, zău, ce-ai tu în capul ăla!
N-avea nimic. Și nici nu simțea nimic. Doar un frig în vintre. Și ăla nu dispărea nicicum.
– Ești ca un țânc rău care-și scarpină buba până la sânge! Și-apoi se face o coajă, dar el nu pricepe că se vindecă și, ghici ce! O rupe și pe aia! Și-atunci să vezi scandal – iar sânge, iar plânsete!
Dar ea nu plângea. De mult timp nu mai plângea. Lacrimile i se terminaseră cu o altă experiență.
Taci, tu! Că și-atunci, tot așa mi-ai strigat: „E-X-P-E-R-I-E-N-Ț-Ă”, „repetă după mine”, „inspiră”, „expiră”, „tot pe nas!”, „așa!”, draci, laci. Dar oare pe mine m-a întrebat cineva daca vreau experiența asta? Experiențele astea?
Se întoarse brusc în loc și intră-n prima dugheană. O izbi o duhoare puternică de tabac, umed și stătut. Zâmbi – tristă sau ușurată (?). Aici sigur n-o să-l găsesc.
Își agăță pelerina-n cuierul pom, în timp ce un băiat se apropie de ea. Avea o problemă sau ceva, că de fiecare dată când clipea, colțul drept al buzei de sus se strângea într-un spasm ciudat ce-i schimonosea și nasul, și ochiul. Dar părea un om bun. Ăștia-i plăceau ei: nu oamenii buni; oamenii cu probleme.
– Dar oare ce-ai zice tu… dac-ai mai da un pic la mama dracului dorința asta a ta fantastică de a ajuta și salva, și-ai începe poate… cu tine??
Aș zice că faci mult zgomot. Și își comandă o bere la draft. Și niște covrigei dac-aveți. Merci! Și-ncepu să se gândească serios de ce nu se asigură din ambele părți când traversează o stradă cu sens unic. Că totuși, o mică-mică șansă, ca un șofer să fie bezmetic și să nu vadă semnul, există acolo. Și ea știa asta. Dar totuși, de ce se uita numai într-o parte?
– Pentru că vrei ca Eleni să nu mai fie.
English
1 comment
❤️