Romanul-fluviu al lui Márquez conturează o păpușă Matrioska, formată din 7 generații. Deși fiecare unică, realismul magic dizolvă granițele și face ca evoluțiile lor să se influențeze reciproc, creând o istorie a omenirii - de la geneză, la apocalipsă.
Citindu-l pe Llosa, ai impresia că ai de-a face cu o orchestră fără dirijor. Începe ca un roman autonom și plurivoc, ce conturează procesul de formare al creatorului, și sfârșește prin a deveni un roman al creației însăși.
În „Pedro Páramo”, Juan Rulfo recurge la o pluralitate de naratori și oferă posibilitatea fiecăruia să-și dezvăluie interpretările proprii privind evenimentele relatate. Prin urmare, se naște unui haos de experiențe și trăiri, de care cititorul se va folosi, în încercarea sa de a pătrunde tainele unui sat mexican.
Avem de-a face cu o așteptare latentă, în care uciderea protagonistei s-ar putea săvârși oricând, și niciun personaj nu e în siguranță. Analiza unui tunel psihologic, ai căror eroi sunt pictorul Juan Pablo Castel și iubita sa, María Iribarne.
Asemenea unui aisberg, romanul lui Casares concentrează adevărata masă anecdotică în adâncuri. Odată ce naratorul îi stârnește curiozitatea prin aluzii, propoziții neterminate și evenimente nejustificate, cititorul devine un detectiv și caută să descifreze datele ascunse ale operei.
„Casa verde” e un puzzle literar, în care piesele sunt voci narative, temporalități și spații care se juxtapun, se influențează reciproc, oferindu-și noi simboluri și semnificații.
Scriitorii latinoamericani își aleg mai mulți naratori, ale căror voci se împletesc pentru a contura mai multe perspective ale aceleiași istorisiri. Despre pluralitate în timp, spațiu și realitate, în romanul „Dinozaurul”, al lui Augusto Monterroso.
Literatura Americii Latine își atinge apogeul în secolul al XX-lea. Scurtă introducere despre autori, teme, caracteristici, tehnici și procedee narative.