Recenzie „Copilul invizibil”, Gáspár György - Book Vortex

Copilul invizibil, Gáspár György. „Acolo” și „atunci” decid „aici” și „acum”

Am realizat că-s analfabetă emoțional 🧠
0 Shares
0
0
0

La începutul anului, am citit „Vindecarea copilului interior”, a lui Stephanie Stahl. 9 luni mai târziu, am citit „Copilul invizibil”, a lui Gáspár György. Deși tema abordată e similară, diferența dintre cele două cărți a fost, pentru mine, de la cer la pământ.

Pe Gáspár György l-am crezut. 

Zbateri (capitol neinteresant)

L-am crezut pentru că l-am citit într-o perioadă din viața mea când bateriile erau complet descărcate. 

Cred că e important când citești cărțile astea. Mai apoi, de ce. Mai apoi, ce faci cu ce-ai citit. 

Eu mi-am luat câteva cărți din domeniul dezvoltării personale la începutul lui 2022, când eram cu gura la urechi. Citeam despre traume, umbre și frici, dar simțeam că eu-s pe o plajă și-s în siguranță. Că nu fac decât să mă uit la furtuna de pe mare. Empatizam într-o oarecare măsură cu experiențele prezentate acolo, dar cumva, nu reușeau să ajungă la mine. Autorii nu reușeau să spargă bariera. Cred că asta era și din cauza limbajului – tautologic și simplist. 

Clubul 5 AM”, „Vindecarea copilului interior”, „Cele 5 limbaje ale iubirii” – sigur, fiecare cu o serie de aspecte psihologice relevante, dar mult prea puțin explorate și mult prea tărăgănate. Câteva idei principale, reluate și răs-reluate sub diverse forme. Fiecare carte mi-a dat senzația că totul ar fi putut fi sintetizat în mult mai puține pagini. „Copilul invizibil” a fost altfel.

Da?

Gáspár György vorbește despre traume într-un mod care captează și vine cu experiențe, studii și mecanisme cognitive ce te provoacă să sapi un pic în tine. E o carte scrisă bine, pe tihnă. Și e o carte folositoare dacă:

  • Ai un copil și relația dintre voi nu e tocmai roz
  • Sau dacă ești doar tu cu tine, dar… simți că lucrurile nu-s tocmai roz. Orice adult cu zbateri are un copil invizibil trist. Are niște traume care n-au fost discutate ori vindecate. Are niște nevoi reprimate și cineva dinăuntrul său trage niște semnale disperate de alarmă (pleonasm, ca să pun punctul pe i!).

Reprimare

Și Gabor Maté vorbește despre strigătele astea de ajutor în „Când corpul spune nu”. Sinele are tendința de a scoate la suprafață ce doare pentru a se putea vindeca. Are nevoie de asta. E ca atunci când ai un ghimpe sub piele și tot corpul lucrează ca să-l dea afară, ca să se poată reface. Același lucru se întâmplă și cu traumele din copilărie.

„Când un om își ignoră sau suprimă emoțiile, acestea nu fac decât să devină și mai puternice.”

COPILUL INVIZIBIL, GÁSPÁR GYÖRGY

Gáspár György traduce asta prin dereglări biologice și fizice, tulburări psihice și afective, și adicții.

„Dacă scoți la iveală ce e înăuntrul tău, ceea ce e înăuntrul tău va fi salvarea ta. Dar dacă nu scoți la iveală ce e înăuntrul tău, ceea ce e înăuntrul tău te va distruge.”

COPILUL INVIZIBIL, GÁSPÁR GYÖRGY

Exprimarea emoțiilor presupune, în primul rând, „alfabetizarea emoțională” și, în al doilea rând, asumarea vulnerabilității. Despre vulnerabilitate, o să povestim pe larg într-un articol viitor – „Curajul de a fi vulnerabil”, Brené Brown.

Emoție (capitol interesant)

„Emoție” se trage din latinescul „movare”, care înseamnă „a se mișca”. Inteligența emoțională presupune a putea cunoaște, eticheta și verbaliza ce simți într-un moment anume. Gáspár György zice că orice persoană care nu reușește să numească 30 de emoții, e analfabet emoțional. Eu n-am reușit să mă gândesc la 30 de emoții diferite, și chiar credeam că mă pricep la asta. Ca exercițiu, sugerează să numim și acceptăm zilnic, cel puțin 10 emoții pe care le simțim. 

Aceste emoții, odată recunoscute și etichetate, trebuie să fie acceptate și validate. E în regulă să îți fie teamă, e în regulă să fii revoltat, e în regulă să fii mândru de tine, e în regulă să fii trist, e în regulă să fii neputincios. Cele 5 stadii de acceptare a emoțiilor sunt:

  1. Aversiunea: când opui rezistență emoțiilor – le negi sau le eviți.
  2. Activarea curiozității: când te deschizi și vrei să afli mai multe despre trăirile pe care le ai – ce înseamnă emoțiile și ce vor să-ți transmită?
  3. Toleranța: le înduri. Gáspár György spune să te ajuți de exerciții de respirație (4” inspiri nazal, adânc, și permiți aerului să treacă din cutia toracică în abdomen – 4” ții aerul acolo – 6-8” expiri pe gură – 4” pauză – repeți de 10-20 ori procesul).
  4. Îngăduința: permiți emoțiilor să vină și să plece, cum vor ele.
  5. Împrietenirea: accepți tot ce vine la pachet cu emoțiile tale.

„Te uiți la ele cu blândețe, le spui pe nume și le accepți lângă tine”.

COPILUL INVIZIBIL, GÁSPÁR GYÖRGY

Treci de la „Nu trebuie să simt”, la „Ce bine că simt”. Altundeva, am citit că o emoție durează 90 secunde. Cu alte cuvinte, tot ce urmează după, e comportament învățat. Ar trebui să realizăm că ​​emoțiile vin și pleacă. Și că nu-s negative sau pozitive, ci doar niște busole. Noi nu suntem emoția, ci trăim emoția. Nu suntem furie. Trăim furie.

Vindecare (capitol interesant)

Gáspár încurajează folosirea autocompasiunii drept metodă de vindecare – un limbaj blând și afectuos pe care să-l folosești când i te adresezi copilului invizibil. 

Mai apoi, promovează repetarea unei mantre personale, în momentele de haos emoțional – „Mă iubesc și mă accept așa cum sunt”. A-ți iubi sinele înseamnă a avea încredere în tine, a te respecta pe tine și a fi afectuos cu tine însuți. 

În toată această ecuație, extrem de importante sunt somnul – cel puțin 8 ore de odihnă pe noapte – și conversațiile sigure, cu alte persoane de încredere.

„Ființa umană se naște, e rănită și se vindecă printr-o relație.”

COPILUL INVIZIBIL, GÁSPÁR GYÖRGY

Vindecarea mai presupune și conștientizarea că 90% dintre frustrările pe care ni le cauzează cei din jur sunt rezultatul traumelor din copilărie. Asta înseamnă că doar 10% dintre probleme noastre își au sursa „aici și acum”, pe când restul de 90% își au sursa „acolo și atunci”.

Ca să dezbată „acolo și atunci”, Gáspár György detaliază stilurile de atașament. Începe prin a face diferența între memoria explicită și memoria implicită. Dacă memoria explicită poate fi accesată de abia de la 1 an și 6 luni, memoria implicită e prezentă cu noi încă din naștere. Cu alte cuvinte, noi învățăm cum funcționează relațiile interumane încă dinainte de a fi conștienți de sine. Din primele luni de viață, creierul dezvoltă niște modele mentale, în funcție de mediu și de cum îngrijitorii răspund nevoilor copilului.

Nevoie

Nevoile esențiale ale oricărui înger mic sunt: 

  • Fiziologice – hrănit, spălat, culcat
  • Emoționale și de siguranță – liniștirea fricilor
  • Conectare și acceptare – protecție indiferent de context

Știm cu toții că majoritatea familiilor tradiționale înțeleg prin „nevoi esențiale” = nevoi fiziologice. Și asta e trist. O idee pe care ar trebui s-o luăm de aici e că nesiguranța relațională, percepută de copii în primii 2 ani de viață, se traduce prin frică de abandon sau frică de respingere, care nu fac decât să contureze un stil de atașament anxios sau evitant

Gáspár György aduce în discuție și tipologiile părinților: controlori sau anxioși, maximizatori sau minimizatori, și cum îi influențează pe copii, în diferitele stadii ale dezvoltării lor:

  1. Când cei mici își formează stilul de atașament: 0-2 ani
  2. Când prind a se desprinde: 2-3 ani
  3. Când încearcă să „devină” cineva: 3-4 ani
  4. Când vor să-și dezvolte anumite competențe: 4-6 ani
  5. Când încep să-și manifeste grija față de lucruri/oameni: 6-12 ani
  6. Când își explorează intimitatea: 12-24 ani

Da.

Ce mi s-a părut cel mai suprinzător a venit la final: impactul pe care lectura îl are asupra dezvoltării copilului, în primele săptămâni de viață. Astfel, e influențat procesul de dezvoltare și funcționare a creierul, iar cel mic învață că mediul înconjurător e sigur. Cu un stil de atașament solid, copilul dobândește un sentiment mai mare de auto-eficacitate. Mai mult decât atât, recirirea aceleiași povești are sens – cel mic își dezvoltă logica și predictibilitatea.

E o carte care te responsabilizează, dacă ai un copil. Și te responsabilizează și dacă n-ai, dar vrei unul. Sau dacă – pur și simplu – vrei să înțelegi mai multe despre felul în care te comporți și deciziile pe care le iei; în raport cu tine și cu ceilalți. Prin diferite exerciții, te provoacă să te uiți la relația pe care ai avut-o cu ai tăi. Nu instigă nicidecum la ranchiună față de îngrijitori, ci te face să înțelegi mai multe despre versiunea ta de acum și îți dă șansa de a fi mai blând cu tine însuți.

0 Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You May Also Like
Arta negocierii, Chris Voss

Arta negocierii, Chris Voss. Intră în mintea celuilalt

Când zărești pe undeva titlul ăsta, spui „ÎN SFÂRȘIT” și gândul îți zboară instant la: 1. Renegocierea chiriei (mai ales dacă stai în Cluj, chiar e fun, recomand 10/10); 2. Următoarea mașină pe care o iei, o scoți tu la un preț... brici! 3. Negocieri domestice (cum să mai stai și tu la încă o bere cu băieții, fără circ și panaramă acasă). 4. Negocieri polițiste (nu mai glumim, că de astea chiar depind viețile unor oameni).