Volumul ăsta de poezii m-a făcut să-mi fie dor de mine. Un „mine” pe care – din nu-știu-ce motiv – l-am simțit într-o lume mult prea îndepărtată. La prima interacțiune cu el, Andrei Doboș a avut darul ăsta: să stârnească în mine un dor de copilărie, de casă, de oamenii de pe uliță, de mâncatul măcrișului și de culesul ciuboțicii-cucului de pe dealuri. De aerul de munte, de libertate și de sentimentul că totul e ușor. Dacă n-ai trăit la țară, al treilea volum de poezii al lui Andrei Doboș te face să-ți pară rău.
„Nu ne-a învățat nimeni
păsările și arbuștii
frumusețea
zborului de albine
departe de stup
nu ne-a arătat nimeni
lumina
reflectată de o pânză de păianjen
nici fluxul graurilor în vie
nu ne-a educat nimeni
să ascultăm în tăcere
să fim singuri
sub clopotul cerului
cu vinișoarele din frunze
cine ne-a arătat cum înflorește ceața
și se desprinde ca bumbacul
în visul unui copil?”
lui maurice, valea rea, andrei doboș
Locul
În „Valea rea”, văd o încercare de resuscitare a satului românesc, transpus de data aceasta în Floreștiul urban. Suntem puși față-n față cu o lume fragmentată, suspendată între alte lumi, rezultată din vis, amintiri și din ruralul de odinioară. Nici autorul nu o înțelege întru totul și asta-l face să se macine; așa că încearcă s-o reconstruiască prin poezie.
„tocmai începuse să plouă
însă noroi
se făcuse mai demult”
lui alex, valea rea, andrei doboș
O face transpunându-se în Clujul anului 2015. Și începe prin a enumera tiparele sociale în care trebuie să te încadrezi, dacă vrei să fii „în rând cu lumea”. Dacă se poate, să fii și de succes. Iar de ăsta, auzim peste tot, pentru că majoritatea râvnesc să-l obțină – orice-o fi-nsemnând el. Și cei care au impresia că au ajuns pe culmile lui, dau sfaturi, sau – mai la modă acum – scriu cărți. Însă Doboș se simte sufocat de reperele din jur.
„Trăiesc într-un apartament la poalele dealului.
Într-un corp nesănătos, fără glorie.
Mînjit de vanitate și otrăvit,
Renunț și turmentez.
Iubesc diversiunea,
stau singur
în teroare perpetuă.
La zarva lumii nu mă pot opune
Ea intră în mine și mă amărăște.
Pentru Familie, în ocară
trebuie să câștig
să economisesc.”
cântec de bun venit, valea rea, andrei doboș
Omul
Nici oamenii nu-s mai buni. Și iubirea e dificilă și în Valea Rea.
„e clar că voia să plece
momentele acelea când toți vor să plece
numai că unii
nu au unde să plece […]
și treci
cu imaginea ei
ochi lăcrimoși de bere
spunându-ți
că cel mai mare păcat e cruzimea.”
petunia, valea rea, andrei doboș
Dar căutare nu e în zadar. Și lucrurile se liniștesc – mai devreme sau mai târziu.
„După ce m-am zbătut o vreme
ca o fiară în cușcă
am început pur și simplu
să trăiesc.
Am iubit oamenii
așa cum se iubesc oamenii.
Am înțeles că sunt
un animal
cu o istorie complicată
în spate, care
va muri.
Acum nu mai aștept nimic de la lume,
dar nu mă pun nici măcar cu un deget
împotriva ei. O las să-și țeasă miracolele
și legile.
Aceasta este povestea vieții mele.”
interese oculte, valea rea, andrei doboș
Vorba
Vocea satului s-a simțit cel mai bine prin regionalisme și arhaisme. Eu n-am fost niciodată fana lor, dar aici, cumva, au funcționat. „Mursă” în loc de must sau vin, „târnaț” pentru prispă, „vinderel” pentru un șoim mai mic, sau „hoaspe” în loc de coji de cereale – astea au fost doar câteva dintre cuvintele care afundă și mai tare în pământul de demult.
Sufletul
Nu știu cum, dar deși majoritatea pasajelor mi-au inspirat mult gri, când am închis cartea, parcă am simțit că acolo undeva, e o lumină. Se găsește greu, dar există. Și vine dintr-o lume care încă nu s-a pierdut, în care oamenii nu pleacă și în care-s multe plante de-ngrijit și animale de mângâiat.
„În corpul meu
copilul bea o cană cu lapte,
pisica miroase lung
acoperișul.”
tandrețe, valea rea, andrei doboș
Poate aș fi privit cu alți ochi volumul lui Doboș dacă nu l-aș fi citit imediat după „Dicționarul Mara”, a lui Dan Coman. Dar nu-i nimic. De îndată ce îl găsesc prin librării, îl cumpăr și îl mai răsfoiesc. „Valea rea” ascunde mult mai mult decât am reușit eu să văd până acum.
English