Argentina, Peru, Mexic, Guatemala, Columbia – deși ai zice că vorbim despre locurile în care găsești cea mai bună cafea din lume, azi e despre literatura sudamericană care, în secolul al XX-lea, atinge punctul culminant. Totuși, vreau să cred că inspirația lui Juan Rulfo era dată și de cafeaua de origine, deci nu mă sfiesc nici eu de la a bea 3 pe zi în speranța că…
Juan Rulfo nu e singurul din vortex. În cele ce urmează, ne vom opri și asupra lui Alberto Bioy Casares, Ernesto Sábato, Mario Vargas Llosa, Juan Rulfo, Augusto Monterroso și Gabriel Gárcia Márquez. De unde vine magia și care sunt caracteristicile literaturii latinoamericane?
Metafora autorului-tenie
Devotamentul absolut e principala trăsătură a scriitorului latinoamerican.
În Scrisori către un tânăr romancier, Mario Vargas Llosa destăinuie caracteristicile fundamentale ale romanului hispano-american de secol XX, cu scopul de a povățui și șlefui un ucenic într-ale scriiturii romanicești. Aici, Llosa asociază autorului cu o tenie care îi devorează înlăuntrul, viața scriitoricească subjugând-o pe cea cotidiană, amoroasă, ori profesională.
A scrie e un fel de a trăi.
Gustave Flaubert
Astfel, vocația literară a romancierului latinoamerican nu constă doar în iubirea înnăscută pentru condei și nici în deciziile raționale pe care le ia, ci în răzvrătire. O răzvrătire care să presupună refuzul, respingerea și critica banalității, clișeului, platitudinii; o răzvrătire care să dea naștere unor lumi fictive, efemere, născocite de imaginația scriitorului – care va fi alimentată – desigur – de propriul său entuziasm întru crearea altor personaje, altor răsturnări de situație, altor conflicte ce vor provoca cititorul, și în același timp, nu-i vor permite să închidă cartea până la final… un final ambiguu și echivoc, de cele mai multe ori.
Autonomia temelor
Din perspectiva lui Llosa, scriitorul nu își alege temele, ci ele îl aleg pe el, viața i le impune. Deci, aportul materialului autobiografic și ilustrarea trăirilor autorului constituie în literatura latinoamericană bazele unei lecturi decepționante și fade.
De cealaltă parte a baricadei, stă abilitatea autorului de a-și transforma experiențele proprii și de a-și manipula trăirile prin intermediul unui corp de cuvinte și într-o ordine – sau dezordine – narativă, întru crearea ficțiunii verosimile, în care temele se eliberează de cel pe care l-au ales să le mânuiască.
În asta constă autenticitatea sau sinceritatea romancierului: în a-și accepta demonii proprii și în a-i sluji pe măsura puterilor sale.
mario vargas llosa, scrisori către un tânăr romancier
Puterea de convingere
Ceea ce oferă o putere de convingere fantastică literaturii hispano-americane nu constă numai în ceea ce este scris ci, mai degrabă, în cum este scris. Intriga, maniera în care se leagă și se dezleagă ițele narative, autorul și povestitorul ca entități diferite, și nivelurile de realitate, transformă opera în capodoperă.
Puterea de convingere stă în aptitudinile artistice ale scriitorului, care triumfă numai în clipa în care cititorul va fi atât de absorbit de lectură, încât nu o va mai considera ficțiune, ci viața însăși. Astfel, hotarul dintre realitate și fantezie se estompează, distanța dintre emițător și receptor se diminuează până în momentul în care granița dintre adevăr și plăsmuire e înlăturată complet. Întocmai această forță de convingere face posibilă impresia unui roman suveran, care se materializează, evoluează și, în cele din urmă, se isprăvește – aparent – prin intermediul unor mecanisme interioare și procedee narative autonome, care nu sunt coordonate de o prezență exterioară sau influențate de un autor rațional.
Tehnicile narative
Sau consistuenții esențiali ai literaturii hispano-americane. Ele sunt cele care făuresc de fapt și mai apoi intensifică puterea de convingere a corpului de cuvinte. Ele creează iluzia textului ca fiind independent de vreo voință rațională și exterioară. Ele desfată cititorul. Pentru a-și îndeplini scopul, au nevoie de trei mecanisme narative, indispensabile în contextul creării ficțiunii: punctul de vedere spațial, temporal, nivelul de realitate. Corelația dintre cele trei e aprofundată și explicată folosind cel mai scurt roman din lume, în articolul despre temporalitate, spațialitate și realitate, în literatura latinoamericană.
Păpușa rusească, datul ascuns și vasele comunicante
De abia aici se conturează magia – când își fac apariția procedeele narative, fără de care literatura lui Llosa, Bioy Casares și Gárcia Márquez n-ar avea niciun farmec.
Procedeul narativ al păpușilor rusești mai e găsit și sub numele de cutii chinezești. Acesta presupune înlănțuirea naturală – și nu juxtapunerea mecanică – a mai multor povestirilor, asemenea păpușilor Matrioska. Astfel, rezultă conceptele de istorie-mamă – drept construcția principală sau povestirea-ramă – din care derivă istoria-fiică, istoria-nepoată ș.a.m.d., creând un ansamblu romanesc omogen.
Procedeul narativ al datului ascuns contribuie la crearea celor mai captivante structuri romanești ale literaturii hispano-americane de secol XX. Aici e vorba despre abilitatea naratorului de a povesti tăcând. Tehnica narativă a datului ascuns perturbă cursul firesc al evenimentelor, stimulează imaginația cititorului și creează o stare de tensiune în așteptarea unor răspunsuri care – poate – nu vor veni nicicând. Tăceri pline de tâlc, propoziții neterminate, aluzii tainice, personaje ciudate, comportamente ambigue și acțiuni nejustificate – acestea sunt spațiile goale pe care cititorul trebuie să le umple; asemenea unui detectiv care – pornind de la asumpții fragile și conturând ipoteze personale – încearcă să dezlege misterul istoriilor latinoamericane.
În ultimul procedeu narativ, vasele comunicante sunt înseși vasele comunicante. Acestea survin drept independente și delimitate de granițe spațiale și temporale. Cu toate acestea, odată ce aprofundează lectura, cititorul își schimbă percepția. Punctul de intensitate e marcat de momentul în care realizează că toate vasele se articulează într-un singur sistem, în care istoriile – aparent autonome – se întrepătrund, se modifică și se îmbogățesc reciproc cu noi semnificații și simboluri, rezultatul fiind o complexă împletitură narativă.
English