Cel mai mult la cartea asta mi-a plăcut tranziția de la dezgust la iubire. Cred că Brené Brown i-ar spune chiar venerație.
„În dimineața aceea, în care o uram mai mult ca oricând, mama împlinise treizeci și nouă de ani. Era mică și grasă, proastă și urâtă. Era cea mai inutilă mamă din câte au existat vreodată. […] Aș fi ucis-o cu jumătate de gând.”
VARA ÎN CARE MAMA A AVUT OCHII VERZI, TATIANA ȚÎBULEAC
„Imaginați-vă peste o sută de femei urâte care se îmbracă zilnic doar pentru a ucide crabi, creveți, langustine și alte scârbe. Mama se îmbrăca și mai ridicol.”
VARA ÎN CARE MAMA A AVUT OCHII VERZI, TATIANA ȚÎBULEAC
„Aș fi schimbat-o, dacă aș fi putut, cu orice altă mamă din lume în două secunde.”
VARA ÎN CARE MAMA A AVUT OCHII VERZI, TATIANA ȚÎBULEAC
„Îmi venea să o bag în mașina de spălat și să o pornesc la ciclul de opărit cearșafuri. Să o închid în congelator și să o scot de acolo fărâmițată. Să o iradiez.”
VARA ÎN CARE MAMA A AVUT OCHII VERZI, TATIANA ȚÎBULEAC
„Eu aș fi dat-o la fiare vechi și aș fi început cu părul. Un singur lucru nu se lega în toată povestea aceasta – ochii. Mama avea niște ochi verzi atât de frumoși, încât părea o greșeală să îi irosești pe o față dospită ca a ei.”
VARA ÎN CARE MAMA A AVUT OCHII VERZI, TATIANA ȚÎBULEAC
Un roman despre ceva stricat
Romanul Tatianei Țîbuleac prezintă relația dintre o mamă și fiul ei. Ambii bolnavi. Ambii pierduți. E un roman în care sunt explorate maturizarea, frenezia și regăsirea. E un roman despre inconștiență, durere și rău.
Un roman despre ceva care moare
Am cumpărat „Vara în care mama a avut ochii verzi” în prima zi în care a nins anul ăsta. Era 27 ianuarie și am găsit-o-ntr-un Cărturești, pe masa de „Cele mai vândute”. M-am mirat. În sfârșit un pic de recunoaștere pentru literatura bună (*Aviz librarilor care înșiră „Translucid” și „Până nu se răcește cafeaua”). Tatiana Țîbuleac îmi mai fusese recomandată și înainte, dar cu „Grădina de sticlă”.
Ideea e că nu cred c-aș fi putut alege o zi mai potrivită ca să deschid cartea asta. Cât noroi pe drum, tot atât și-n primele pagini. Ați văzut în introducere la ce mă refer.
Romanul e narat la persoana I, iar protagonistul e Aleksy. Pare că se confruntă cu o boală psihică și își urăște mama. Până la un moment dat.
„[Mi-aș fi dorit] să o dezurăsc și să-i spun că are ochi frumoși, înainte ca ea să mă fi întrebat.”
VARA ÎN CARE MAMA A AVUT OCHII VERZI, TATIANA ȚÎBULEAC
Lui Aleksy, cel mai dor îi e de Mika. Tuturor le e. Mika era mezina familiei și moartea ei a venit ca un fulger care a destrămat tot ce era bun acolo. Tatăl îi părăsește, dar nu înainte să vină cu noua iubită, să ia tot ce-i de valoare în casă. Mama se închide în ea. Bunica e singura care-l salvează pe Aleksy de fiecare dată.
Un roman despre ceva care se reînnoadă
„Medicii i-au promis între trei și cinci luni și au obligat-o să semneze o hârtie în care refuza tratamentul. Mama n-a semnat, dar a ieșit pe ușă cu o idee fixă – să moară în Franța, care era cea mai frumoasă țară de pe glob.”
VARA ÎN CARE MAMA A AVUT OCHII VERZI, TATIANA ȚÎBULEAC
Și deodată, mama lui Aleksy iubește viața. Și Aleksy își iubește mama. Și deodată, amândoi vor să trăiască. E ca și cum vor să recupereze tot timpul pierdut, în numai câteva luni.
„Acestea [amintirile frumoase] nu erau decât niște minciuni. Ar fi fost frumos să fi existat. […] însă amintirile, ca și toate lucrurile bune, costă. Iar noi – și ea cu tata, și eu – am fost mereu niște zgârciți și am preferam mereu să băgăm în noi decât într-o amintire.”
VARA ÎN CARE MAMA A AVUT OCHII VERZI, TATIANA ȚÎBULEAC
Mi-a plăcut foarte mult cum Tatiana i-a apropiat pe cei care, până nu demult, nu se puteau privi în ochi. Ajunși în Franța, Aleksy și mama lui încep să petreacă tot mai mult timp împreună: merg la piața de vechituri, joacă scrabble și cărți, ronțăie popcorn și beau bere, se duc la mare, ori stau lungiți în hamacul din grădină. Și toate-s din suflet, nimic nu e din milă.
„ – Aleksy, hai să ne plimbăm cu barca!
L-am tras pe Ra într-o parte […] și l-am mințit că mama își sărbărește ziua de naștere și că acesta era cadoul meu – altul nu aveam. Ra s-a uitat la mine cu ochii mijiți și m-a întrebat scurt: „cancer?”
VARA ÎN CARE MAMA A AVUT OCHII VERZI, TATIANA ȚÎBULEAC
Aleksy se și îndrăgostește. De Moira.
„[îmi venea imposibil] să cred că fata asta se va uita vreodată la mine. Sau o altă fată dacă tot veni vorba. Sau oricine. Eram un nimic, iar viața mea era o adunătură de nimicuri. Trăiam ca un nimic și visam ca un nimic. În urma mea, în loc de urme, rămâneau doar adâncituri mici pline cu nimic, iar lumea nici măcar nu observa aceste urme ale mele, pentru că nu poți observa ceea ce nu se vede.”
VARA ÎN CARE MAMA A AVUT OCHII VERZI, TATIANA ȚÎBULEAC
Un roman despre niște ochi
Romanul are de toate. Durere, dragoste, bucurie, tihnă. Și toate-s ilustrate prin ochii mamei:
„Ochii mamei erau o greșeală
Ochii mamei erau resturile unei mame frumoase
Ochii mamei plângeau înăuntru
Ochii mamei erau dorința unei oarbe împlinită de soare
Ochii mamei erau lanuri de tulpini frânte
Ochii mamei erau poveștile mele nespuse
Ochii mamei erau geamurile unui submarin de smarald
Ochii mamei erau scoici crescute pe copaci
Ochii mamei erau cicatrice pe fața verii
Ochii mamei erau muguri în așteptare”
VARA ÎN CARE MAMA A AVUT OCHII VERZI, TATIANA ȚÎBULEAC
Mi-a amintit de „Un an în Provence”, a lui Peter Mayle. Mi-a plăcut. Am empatizat. O recomand din suflet.
English