Nu știu de ce mi-a venit să scriu „licuriciul”, în loc de „luminița de la capătul tunelului”. Poate pentru că ultimul capitol, în care adevărul iese la iveală, e intitulat astfel. Poate pentru că protagonista romanului vede mereu speranță în natură. Poate pentru că se simte în siguranță numai „Acolo unde cântă racii”, înconjurată de cele mai bune prietene – animalele. Cert e că, licuriciul există. Luminița de la capătul tunelului există. Și dacă, până și pentru Kya, lucrurile sfârșesc cu bine, e un semn că trebuie să ai încredere. Asta, sau faptul că ai de-a face cu o operă de ficțiune și e absolut normal să ne bucurăm de un „happy ending”. Totul depinde de tine, de cum vrei să interpretezi.

Delia Owens scrie pe sufletul meu. Mi-a plăcut mult cum a curs povestea romanului. A împletit două planuri narative, în care misterul și drama reușesc să te treacă din stări de alertă în stări de bine, dar, în afară de asta, nu se observă mecanisme literare sau tehnici narative remarcabile. E un roman care se citește tare ușor, motive pentru care – cel mai probabil – a fost și foarte popular la vremea lui. Să vedem care-i treaba cu licuriciul, racii și singurătatea Kyei, protagonista romanului Deliei Owens.

Rezumat și personaje

Spoiler alert

A fost prima carte de pe blog pentru care n-am simțit să-mi iau notițe. Am extras două-trei citate, dar n-am simțit nevoia să stau cu agenda lângă mine, să notez pagini, să fac analize și conexiuni. În linii mari, romanul spune povestea lui Catherine Danielle Clark (Kya), o fetiță pe care o cunoaștem la vârsta de 6 ani, locuind alături de frați și părinți, într-o baltă din apropierea orașului Barkley Cove. La scurt timp de la debutul cărții, mama sa îi părăsește, fiind urmată – treptat – și de restul fraților și surorilor mai mari. Singurul care rămâne, nu pentru foarte mult timp e Jodie, unul dintre frați. De ce își lasă mama – cu inima grea – copiii în urmă? Clasica poveste: un soț violent și alcoolic, care o agresează atât pe ea, cât și pe copiii lor. Oricât de mult ar ține la ei, mama Kyei pleacă, lăsându-i fetiței singurele amintiri fericite din viața sa. Rămasă a nimănui, alături de un tată abuziv, Kya e nevoită să devină adult mai repede decât se aștepta.

„[…] se duse la un buștean și se așeză. I se alătură și fratele [JODIE] în tăcere. Voia să-i spună ceva, să-i abată gândul de la mămica, dar nu-i ieși nicio vorba de pe buze, așa că se mulțumiră să stea așa și să urmărească umbrele mișcătoare ale vietăților apei.”
Acolo unde cântă racii, delia ownes

Îl cunoaște pe Tate, prieten cu fratele său mai mare, Jodie, care îi împărtășește pasiunea pentru natură și viețuitoarele din baltă. Tot el o învață să citească pentru că, în prima zi în care merge la școală în Barkley Cove, se simte umilită și refuză să se mai întoarcă. Pentru o scurtă perioadă de timp, are o relație frumoasă cu tatăl, care o învață să conducă barca, să se orienteze pe ape și să pescuiască, dar totul se schimbă când primește o scrisoare de la mama copiilor lui, și își dă seama că aceasta nu se mai întoarce. Vine tot mai rar acasă, până nu mai vine deloc. Kya vinde fructe de mare la magazinul lui Săltărețul, iar acesta și soția lui, Mabel, devin îngerii ei păzitori. Relația dintre Kya și Tate evoluează frumos, până în punctul în care el pleacă la facultate, el nu reușește să se țină de promisiune și cei doi sfârșesc prin a se îndepărta.

Deși suferă enorm, Kya își dedică timpul studiului vietăților din baltă. Îl întâlnește pe Chase Andrews, un băiat de familie bună, care îi face curte și îi promite marea cu sarea, dar nu face decât să profite de ea și s-o dezamăgească. Se căsătorește cu o fată din Barkley Cove, nuntă despre care Kya află de asta din ziar, iar în momentul în care Chase încearcă să o convingă să aibă în continuare o relație pe ascuns, Kya refuză și Chase încearcă s-o violeze. Fata reușește să scape, dar e văzută de doi pescari cum îl amenință cu moartea pe Chase.

Între timp, Tate termină facultatea și se întoarce drept cercetător la un laborator din Barkley Cove. Trimite studiile Kyei spre publicare, tânăra devenind autoarea unor cărți despre exemplarele rare ale vietăților din baltă. Banii nu mai sunt o problemă acum, Kya modernizându-și cât de cât căsuța, dar cu toate acestea, refuză să plece de acolo. Ba mai mult decât atât, merge la notar și plătește taxele necesare pentru a-și revendica pământul. Oricât de mult și-ar dori Tate, Kya nu îl iartă atât de repede. Jodie reapare în roman. Kya află că mama lor a murit și că Jodie e în armată acum.

Chase e găsit mort în mlaștină, cauza fiind o cădere de la o înălțime foarte mare. Kya e acuzată de omucidere, dovezile fiind: bărbații care au văzut-o în toiul discuției cu Chase, fibrele unei căciuli de-ale fetei, pe haina victimei, și faptul că a fost părăsită de băiat, căsătorindu-se cu alta. Cel mai bun avocat din zonă se oferă s-o apere și reușește s-o scape de închisoare pe viață și de pedeapsa capitală. Martorii aduși, dar și alibiul său, care dovedea că fata fusese în Greenville, pentru o întâlnire cu editorul cărților ei, în noaptea în care Chase a fost ucis, au pus-o în libertate pe Kya. Tânăra se căsătorește cu Tate și, deși cei doi nu au niciun copil, duc o viață liniștită pe baltă, „acolo unde cântă racii”.

Ultimele pagini scot la iveală adevărul. Kya scrie poezii sub numele de Amanda Hamilton, iar Tate e cel care descoperă, sub podea, următoarea poezie, intitulată „Licuriciul”:

„A fost ușor de păcălit,
A fost de-ajuns un licărit
Dar, ca pe micul licurici
Doar moartea îl așteapt-aici.
Un brânci ușor,
Un pas final într-o capcană
Și-apoi căderea, până hăt în jos
Ochi uluiți, mirare fără de folos.
Privirea le-am văzut-o
O întrebare
Un răspuns
Și un sfârșit
al dragostei
E iarăși cum a fost
s-a isprăvit.”
Acolo unde cântă racii, delia ownes

Finalul ăsta m-a făcut piele de găină. Frumoasă răsturnare de situație. E interesant cum protagonista, știind că poate fi condamnată la moarte sau la închisoare pe viață, a insistat atât de tare să pledeze nevinovată. De parcă viața ei n-ar fi valorat tare mult și de parcă scopul ei ar fi fost îndeplinit odată ce l-a ucis pe cel care a trădat-o.

Titlu. Frica de singurătate

Tate este cel care îi dezvăluie Kyei locul care avea să-i fie liniște și siguranță.

„[KIA]: – Ce înseamnă “unde cântă racii”? Și mămica zicea așa.
Kya își amintea că mămica o încurajase mereu să exploreze balta: “Du-te cât de departe poți – hăt departe, până acolo unde cântă racii.”
[TATE]: – Adică departe, în pădure, unde toate creaturile sunt sălbatice și încă se poartă ca niște sălbăticiuni.”
Acolo unde cântă racii, delia ownes

Cred că locul ăsta își „câștigă” rol de titlu pentru că are un impact puternic asupra protagonistei. Avem de-a face cu o teamă constantă. Oricât ar crește și oricât ar reuși să se descurce de una singură, Kya rămâne o copilă singură. E într-o stare continuă de alertă, fie că e urmărită de agresiunile tatălui, fie de asistența socială, fie de Chase, care vrea să profite de ea, fie de autorități, pentru a fi trasă la răspundere pentru moartea antagonistului. Frica de singurătate și neîncrederea în sine o fac să tânjească după siguranță și stabilitate. Cel care îi poate oferi asta e Tate și, alături de el, acel loc „unde cântă racii”.

Un magnet. Două planuri narative

Probabil că dacă povestea s-ar fi derulat exact cum am prezentat-o eu în secțiunea de rezumat, n-ar mai fi prins la fel de bine. Ce o face e specială e împletirea celor două fire narative. Autoarea debutează cu intriga: descoperirea unui cadavru, într-o mlaștină, în anul 1969. Odată sădit misterul, dai pagina și te aștepți să afli răspunsuri, dar… te lovești de povestea unei fetițe, care datează din 1952. Faptul că evoluția Kyei se dezvoltă în paralel cu ancheta crimei lui Chase Andrews, până în punctul în care cele două planuri se întâlnesc, e ceea ce ține cititorul în priză. Poate fi privit drept un sistem al vaselor comunicante, pe care l-am observat și în literatura latinoamericană, la „Casa verde” și „Mătușa Julia și condeierul”, ale lui Mario Vargas Llosa.