Încep cu un clișeu, dar promit să mă revanșez: Casa verde e una dintre capodoperele literaturii latinoamericane. Proza sofisticată, autenticitatea planurilor epice, stilul amețitor și captivant deopotrivă, duc la nașterea unuia dintre romanele de căpătâi ale peruvianului Mario Vargas Llosa.
Aici e ilustrată fantastic tehnica narativă a vaselor comunicante. Despre teme, fire narative, personaje și mecanisme literare ━ în cele ce urmează.
Sistemul vaselor comunicante
Pentru început, ar trebui să lămurim conceptul de vase comunicante. L-am menționat și într-un articol introductiv în literatura hispano-americană. Practic, sistemul vaselor comunicante în literatură este echivalent cu a vorbi despre două istorii care nu se confundă, dar în felul lor, se completează.
Analogia vase comunicante – corp romanesc nu e una întâmplătoare; fiindcă cititorul va intra în contact, inițial, cu scene aflate în planuri narative distincte. Și totuși, odată ce avansează în lectură și forța de convingere a operei devine tot mai mare, va realiza că episoadele și planurile – înșelător ilustrate drept diferite – sunt nici mai mult, nici mai puțin decât o singură împletitură narativă, în care întâmplările se contaminează, se modifică reciproc și se articulează într-un sistem de vase comunicante, una fără cealaltă pierzându-și din esență.
Deodată, nu mai există granițe – perspective spațiale, temporale, niveluri de realitate, tipologii umane, culturi, religii – totul se întrepătrunde, amestecându-se și influențându-se reciproc, rezultatul fiind îmbogățirea fiecărei părți – fiecărui vas – cu o nouă semnificație, o nouă simbolistică, o altă dimensiune.
Titlu. Însemnătatea culorii verde
Titlul romanului peruan se materializează în primul plan epic – Piura – un sat asuprit de vânturi aride. Întru crearea Casei verzi – a acestei locații care capătă o dimensiune atemporală și aspațială pe parcursul romanului – Mario Vargas Llosa face apel la propriile memorii din vremea în care avea 9 și 16 ani. După cei doi ani locuiți în Piura, imaginea Casei verzi îi apare drept un loc interzis copiilor, motivul fiind bordelul pe care îl adăpostește. Alte amintiri îi folosesc drept sursă de inspirație întru intensificarea tehnicii narative a vaselor comunicante: cartierele Mangachería și Gallinacera și conflictele aferente, cauzate de diferitele orientări politice ale locuitorilor. Întregul sat este acaparat de un zumzet – al vocilor, al cântecelor, al sfadei – provocat fie de localnici, fie de cei care, în drumul lor spre ale orașe, poposesc în Piura. Astfel, acest plan – inițial, obiectiv – este molipsit de poveștile drumeților, de rachiul de trestie, de nopțile vesele, ieșind parcă din timp și spațiu și dând naștere unor vase subiective, în care visul și ficțiunea nu se mai diferențiază de realitate.
Personajul cheie al acestui fir epic este Anselmo – un drumeț despre al cărui trecut nu se cunoaște nimic și a cărui aură misterioasă stârnește intriga în rândul localnicilor. Cu toate acestea, reușește să se facă plăcut, iar înălțarea Casei verzi îl transformă în cel mai iubit om din împrejurimi:
Atât de mult își doreau femei și distracții de noapte acești ingrați, că până la urmă cerul („dracul, viclean”, spunea părintele Garcia) le-a făcut cheful. Și așa a apărut, clocotitoare și frivolă, nocturnă, Casa Verde.
mario vargas llosa, casa verde
Excepție fac părintele García și clerul bisericesc, care susțin că odată cu venirea lui Anselmo și a ridicării bordelului, Iadul e la porțile noastre […] Piura e Sodoma și Gomora.
Culoarea verde e un alt element care leagă orașele despărțite de Marañón: verdele junglei amazoniene, verdele în care e îmbrăcat bordelul, verdele harpei lui don Anselmo, verdele la care trimite cu gândul numele Pădureanca. Mai mult decât atât, chiar în ultimul capitol, ea menționează fulgurant că provine de pe aceleași meleaguri ca proprietarul Casei verzi, care confirmă – Am și uitat de toate câte sunt pe acolo, în afară de culori, de aia mi-am vopsit harpa în verde.; fapt ce relevă încă o dată interdependența celor două vase comunicante.
Acțiune. Între Piura și Santa María de Nieva
În primele 120 de pagini, cititorul într-o nebuloasă absolută. Și totuși, ceva te intrigă și te convinge să mai dai o pagină. Stilul – deloc simplu – pune stăpânire pe corpul narativ, sistemul de vase comunicante începând astfel să prindă contur: în primele 25 de pagini, liniile de dialog sunt omise complet, pentru ca mai apoi să survină ocazional, punctul de vedere temporal este plurivoc în contextul în care timpurile verbale se intercalează, vocile narative se suprapun – se disting povestitori omniscienți, naratori-martor și ambigui – fapt pentru care cititorul are un sentiment constant de incertitudine. Mai mult decât atât, nivelurile de realitate prind viață asemenea unui mozaic de lumi obiective și subiective, astfel încât cititorul are impresia că nici măcar personajele înseși nu mai disting jungla de oraș ori visul de realitate.
Cele două construcții narative – care vor săpa, ulterior, tuneluri pentru a se găsi, redefini și îmbogăți reciproc – se desfășoară în satul Piura și în Santa María de Nieva. Regiunea deșertică e separată de bogata întindere amazoniană prin râul Marañón; râu care curge asemenea unui fir roșu, din Anzi, până la vărsarea în fluviul Amazon și poartă cu sine întreaga narațiune – personaje, întâmplări care, fie s-au petrecut în imediat, fie în mediat, spații care acum nu mai există, regrete, amintiri, explicații, soluții, viață și moarte.
Romanul hispano-american debutează cu cel de-al doilea vas comunicant, care se situează pe malul opus al Marañónului, spre deosebire de poziția orașului Piura. Imaginile artistice – vizuale, auditive, olfactive, dar mai ales tactile – zugrăvesc un tablou verosimil al luxuriantei jungle amazoniene, care este atât de alambicat încât rătăcește cititorul încă din primele pagini ale operei. Acest plan narativ se concentrează pe ordinul călugărițelor spaniole care conduce o misiune catolică: aceea de a evangheliza populația indigenă, beneficiind de sprijinul autorităților locale și al forțelor militare.
Alfabetizarea tinerelor avea să se producă de bunăvoie sau silit, fetele fiind astfel răpite din triburile și cătunele răspândite în pădurea Amazonului și educate în cadrul școlii construite în acest scop. Urmările nu erau fericite odată ce misiunea era finalizată deoarece tinerele fie deveneau servitoare în casele aristocraților din Lima, fie luau calea prostituției – Casa verde. Catalizatorul acțiunii acestui fir narativ va avea drept consecință și primul personaj comun al celor două vase comunicante; iar acest catalizator este reprezentat de gestul maicii Bonifacia de a elibera în junglă tinerele captive, fapt care va atrage cu sine excluderea sa din comunitatea călugărițelor, urmată de căsătoria sa cu un sergent și în cele din urmă, prostituarea sa în Casa verde.
Dimensiunile romanului
Între cele două fire narative, se formează o multitudine de noduri, personaje din Piura, survenind în jungla amazoniană, într-o altă dimensiune temporala și spațială și viceversa. Această alternanță conduce la o junglă a narațiunii înseși, în care eroilor li se atribuie noi nume în episoade care nu sunt relatate urmărind cronologia de drept a evenimentelor. Simți nevoia să apelezi la lecturi repetate, în speranța că vei deznoda ițele corpului romanesc, dar în zadar.
Universul polifonic din Casa verde este constituit bineînțeles din pilonii de bază ai oricărei societăți: educația, religia, politica, ideologiile, armata, comerțul, relațiile interumane – căsătoria, loialitatea, camaraderia – și cultura. Mario Vargas Llosa abordează și explorează fiecare dimensiune socială în parte, în concordanță cu evenimentele care se petreceau în Peru în anii `40. Astfel, romanul hispano-american dobândește o notă de autenticitate și verosimilitate, care accentuează forța sa de convingere și iluzia cititorului că are de-a face cu o opera autonomă.
Educație și religie
Din punct de vedere educațional și religios, se remarcă o strânsă interdependență între cele două prin intermediul civilizării forțate a unor triburi indigene – cu prețul suprimării liberei exprimări, a tradițiilor și culturii unei populații – pe considerente religioase. Ideologia catolică se face remarcată și prin intermediul părintelui García și încercările sale repetate de a distruge locul pierzaniei construit de străinul Anselmo.
Politică
Perspectiva politică face cunoscut conflictul dintre cele două tabere ideologice existente în Lima la acea vreme: urriștii – reprezentați de marea majoritate a locuitorilor din cartierul Mangachería și de partidul Union Revolucionaria – promovau ideologia fascistă și se poziționau împotriva ideilor continentale susținute de apriști și de Alianza Popular Revolucionaria Americana – partid care mai există și astăzi în Peru.
Armată este cea care ține sub control misiunea ordinului catolic și intervine pentru răpirea, prizonieratul sau găsirea tinerelor sălbatice care încearcă să evadeze. Acțiunile forței armate au drept fundament colonialismul; umilința, sclavia, supunerea și discriminarea fiind doar câteva ecouri ale unei realități istorice, al cărei scop a fost să dezbrace populații întregi de propria lor identitate.
Societate
Dimensiunea socială a orașelor aflate de-a lungul râului Marañón este înfățișată cititorilor prin intermediul vasului comunicant în care eroii sunt: sergentului Lituma, Neînvinșii – sau verii săi care se autointitulează astfel – și soția sa, Bonifacia – devenită acum, Pădureanca. Firul narativ al acestei povestiri urmărește evoluția camaraderiei, a căsniciei și a loialității.
Personaje
E o adevărată provocare să surprind complexitatea personajelor care orchestrează corpul romanesc din Casa verde și, de aceea, voi ilustra doar evoluția câtorva dintre acestea.
Bonifacia – Pădureanca
Voi începe prin analizarea personajului Bonifacia fiindcă are un rol crucial în conexiunile care urmează să fie stabilite între Santa María de Nieva și Piura. Dacă în primele două capitole, călugărița catolică este prezentată drept eliberatoarea sălbaticelor, pedepsită – mai apoi – pentru faptele sale și implorând iertare, în capitolul III, se produce un salt temporal, care îl duce pe cititor în trecut, în momentul în care maica Bonifacia găsește tinerele sălbatice ascunse în cămară și cedează blândeții lor, lăsându-le să fugă în jungla amazoniană. Motivul gestului său e, de asemenea, juxtapus târziu în roman. Călugărița spaniolă devenită acum, a fost cândva o copilă păgână, care a resimțit chinurile civilizării și consecințele fanatismului religios.
În același capitol, una dintre replicile lui Josefino, adresată lui Lituma, iese în evidență: S-a făcut curvă, frate. E la Casa verde. Plasată devreme în roman, replica stârnește confuzie, însă reconstruind axa temporală și ordonând evenimentele răspândite mozaic, cititorul va afla următoarele: maica Bonifacia fuge din mănăstire – reușind astfel să scape de pedepsele la care fusese condamnată – primește adăpost din partea pilotulului Nieves și a concubinei sale, Lalita, loc în care îl întâlnește pe cel care îi va fi soț – sergentul Lituma. Și totuși, soarta îi joacă noi feste odată ce se mută din Santa María de Nieva, în Piura – vase comunicante. Sergentul o tratează inuman, iar odată ce este luat drept prizonier în Lima, Bonifacia este nevoită să se întrețină singură – atât pe sine, cât și pe copilul pe care îl așteaptă – și devine Pădureanca din Casa verde. Povestea de dragoste care se înfiripă între ea și Josefino este tulburată de întoarcerea lui Lituma, care descoperă trădarea celor doi.
Antonia
Dacă în primul vas, eroina este Bonifacia, în cel de-al doilea, avem de-a face cu Antonia. Numele protagonistei survine prima oară în povestea unui jaf la drumul mare al înstăritei familii Quiroga, din care doar copila scapă cu viață. Părinții fiindu-i uciși, Antonia este luată în grijă de spălătoreasa Juana Baura. Aceeași persoană este înfățișată – zeci de pagini mai târziu – drept concubina lui don Anselmo, sub alintul Tonita.
Voi reveni la portretul perfect al vaselor comunicante anticipat mai sus: prima scenă o prezintă pe Padureanca, în râuri de sânge, în timp ce e forțată de Josefino și doña Santos să avorteze copilul lui Lituma, pe motiv că nu ar avea posibilitatea să îl îngrijească. Scena imediată păstrează cadrul în care domină aceeași culoare – roșu – aceeași durere și aceeași disperare, dar o aduce în centru pe Antonia, care moare dând naștere fiicei lui Anselmo – care pe rând va primi numele de Chunga, Chunguita și numele mamei sale, Antonia. Scenele se completează reciproc și totuși simbolizează acte eminamente distincte: dacă în primul context, fătul este cel ucis, iar mama cea care supraviețuiește, în cea de-a doua situație, mama este cea care își dă viața pentru ca pruncul ei să aline durerea sfâșietoare de care va fi bântuit don Anselmo pentru restul vieții sale.
Triunghiul amoros Fushía – Lalita – Adrian Nieves
Există o conversație ce survine constant pe parcursul romanului și contribuie la deznodarea multor fire epice. Interlocutorii sunt negustorul de cauciuc și piei, Fushía, și bătrânul Aquilino, aflați pe insula pe care japonezul e sortit să-și petreacă restul vieții. Prin intermediul discuțiilor sale, cei doi îl ajută pe cititor să ordone cronologic și să încadreze într-o perspectivă temporală și spațială episoadele înfățișate – până în acel moment – haotic.
– Ai numărat zilele, bătrâne? îl întreabă Fushia. Eu am pierdut noțiunea timpului.
– Ce-ți pasă de timp, ce treabă avem noi cu timpul, răspunse Aquilino.
– Parcă am fi plecat de pe insulă de o mie de ani.
mario vargas llosa, casa verde
Povestea lui Fushía începe odată cu pasiunea sa pentru comerț și bani. Dispus să facă orice pentru ascensiunea socială și economică, japonezul se asociază cu Julio Réategui și don Fabio – capi ai administrației publice în Santa María de Nieva – și începe să facă afaceri cu piei și cauciuc, exploatând triburile din junglă. Setea sa de îmbogățire rapidă îl face să îl înșele pe don Julio, folosindu-se de una dintre servitoarele casei: Lalita. Cei doi sunt siliți să fugă de teama consecințelor acțiunilor sale, refugiindu-se în tribul huambiștilor.
Personajul Lalita a fost menționat și anterior – în cadrul povestirii Bonifaciei – drept femeia care, alături de Nieves, i-au oferit protecție împotriva ordinului catolic. Totuși, în acest plan narativ, perspectiva temporala este anterioară salvării Bonifaciei. Aici, Lalita are doar 15 ani, este concubina și mama copilului lui Fushía.
Pilotul Adrian Nieves este înfățișat – inițial – drept un dezertor al serviciului militar, care primește ajutor din parte Lalitei și a lui Fushía. Ulterior, povestea sa e ilustrată asemenea unui mozaic: soldatul Nieves făcuse parte din ordonanța caporalului Delgado și a căpitanului Quiroga – menționat anterior drept tatăl Antoniei, care a sfârșit ucis în timpul unui jaf, în Piura. Misiunea lor era de a restabili ordinea în Urakusa, dar luați prin surprindere de aguaruni, pilotul Nieves reușește să fugă și refuză să se mai întoarcă în serviciul militar. Sub acoperișul lui Fushía, se înfiripă o poveste de dragoste între pilot și Lalita, iubire care se concretizează în crearea unui nou fir narativ, deja analizat: fuga lor departe de japonez, nașterea a doi copii, adăpostirea Bonifaciei și cei 2 copii pe care îi au împreuna. Fushía, care se comportase tiranic cu Lalita, este capturat în cele din urmă, dar reușește să scape, refugiindu-se pe insula pe care conversează acum cu bătrânul Aquilino.
Articularea vaselor comunicante
Casa verde e un puzzle plurivoc. Bonifacia, din călugăriță catolică devine Pădureanca din Casa verde, recurgând și la gestul inuman de a-și ucide fătul din pântece. Barul Chungai – fiica lui don Anselmo – din Castilla, se transformă în noua Casa verde a ținutului. Maica Angelica se transpune în Piura drept Angelica Mercedes, care se ocupă cu orchestra barului Chungai. Lituma, din sergent și soțul iubitor al Bonifaciei, devine incendiatorul Casei verzi și ucigașul lui Josefino. Lalita, pilotul Nieves, comerciantul Fushía, don Julio Réategui, bătrânul Aquilino – toții sunt piese din puzzle, sunt actori pe o scena polifonică, acompaniată de voci narative, temporalități și spații care se juxtapun, se influențează reciproc, oferindu-și noi simboluri și semnificații în vase comunicante, care reușesc sa dea iluzia unei oarecare ordini într-o imensă dezordine.
English