Dacă ai intrat crezând că dai peste recenzia romanului „Sonia ridică mâna” a Laviniei Braniște… nu e ok.
Voiam doar să zic că atunci când nu-mi stric ochii scriind pe vortex, îi stric scriind pentru alții. Jocuri, mobilier, ozonoterapie, huse de telefon, epilare definitivă, transpaleți, oftalmologie… toate cele. Dac-ar exista prostituția pe conținut, acolo aș fi; un fel de lingvistă ușuratică. Acum, Doamne fer’ să mă găsească cineva de pe LinkedIn pe-aici.
Chestia asta mi-a amintit de un fragment din „Sonia ridică mâna”. N-am citit cartea integral că nu era a mea, dar atât am apucat să fur în 20 de minute:
„Sonia are o emisiune săptămânală în care poartă dialoguri cu tineri care ne inspiră. Pe blog scrie despre viitor. Dincolo de asta, mai e și munca pe care o tăinuiește, despre care nu vorbește cu nimeni. Se angajează online să genereze texte pentru tot felul de companii. Acum, de exemplu, scrie etichete pentru mazăre congelată și conserve de porumb: rețete și sfaturi. Face review-uri pentru aceste produse pe diverse site-uri, sub zeci și sute de identități fictive. Apoi, sub alte zeci și sute de identități fictive scrie comentarii negative despre concurență.”
SONIA RIDICĂ mâna, lavinia braniște
Îmi place Lavinia Braniște. Am citit „Interior zero” și „Mă găsești când vrei”. Are un stil care atrage; nu prin complexitatea evenimentelor și prin cuvinte pompoase, ci prin emoții. Reușește să treacă dincolo.
Și mai voiam să zic că săptămâna asta, lingvista ușuratică din mine a scris despre cancer. Și mi-am amintit de Ota, și de mama, și de „Vara în care mama a avut ochii verzi”, a Tatianei Țîbuleac.
1 comment
Finalul… 🥹