Imaginea evreului în cultura română, Andrei Oișteanu. Noi vs. Ei

Antisemitismul spune foarte multe despre „noi” și foarte puține despre „ei”.

Ce scrie Andrei Oișteanu cântărește greu. Nici nu-mi vine s-o numesc „carte” pentru că e mult mai mult decât atât. E o muncă sisifică, ce încearcă s-aducă la lumină secole de suprimare. E o cercetare care pune în oglindă:

• portretul evreului imaginar – născut din stereotipuri răspândite de iudeofobie, antisemitism popular și, ulterior, politic;
• și portretul evreului real – o „imagine moderată”, o părticică dintr-un popor care, la fel ca oricare altul, are niște origini și o evoluție. Și căruia (comparativ cu altele) i s-au pus mult mai multe piedici. De unde atâta ură și persecuție? Câteva hint-uri: deicid, infanticid, iconocid, vrăjitorie.

„În confruntarea dintre evreul „imaginar” și cel „real”, raportul de forțe este inegal. Ultimul n-are nicio șansă. Imaginea evreului este atât de puternică, încât evreul însuși este devorat de ea.”

imaginea evreului în cultura română, andrei oișteanu

Structura lucrării

Andrei Oișteanu pune cap la cap o ecuație imagologică ce are o mulțime de necunoscute. Și titlul nu-i face suficientă cinste, pentru că istoricul nu abordează doar imaginea evreului în spațiul românesc. El vine cu 4 perspective complexe:

1. Analiza evreului în timp – când s-au născut clișeele care-i au drept actori principali pe „evreii imaginari” și cum s-au dezvoltat acestea de-a lungul secolelor.
2. Analiza evreului în spațiu – imaginea sa în diferite contexte geoculturale: Iugoslavia, Germania, Austria, Ungaria, Ucraina, Polonia, Rusia, Grecia.
3. Analiza evreului în raport cu alte popoare pe care românii le-au considerat „străine”: rromii, turcii, grecii, maghiarii, armenii.
4. Analiza culturală – Asta a fost preferata mea. Oișteanu prezintă migrarea clișeelor antisemite populare, în scrierile intelectualilor de secol XIX și XX. Aici descoperi niște lucruri mai puțin cunoscute despre multe nume adorate din literatura română. (PS. Eliade, io tot te iubesc, dar acum, să știi că mai mult pe Mihail Sebastian!)

De ce comunitatea evreiască și de ce spațiul românesc?

Pentru că în 1940, în România, trăiau în jur de 800 000 de evrei. Practic, aveam a treia comunitate evreiască din Europa și a patra din lume.

„La sfârșitul lunii octombrie 1941, Ion Antonescu reușește parțial să „purifice” lumea”, repurtând o victorie răsunătoare „în contra Satanei”: circa 25 000 de evrei (bărbați și femei, bătrâni și copii), chipurile „iudeo-comuniști”, sunt din ordinul său expres împușcați, arși de vii sau spânzurați pe străzile Odesei.”

imaginea evreului în cultura română, andrei oișteanu

Românul „tolerant”

Dacă întrebi acum un român care e calitatea noastră cea mai mare, sunt șanse foarte mari să-ți spună că ospitalitatea. Suntem din cale-afară de buni la suflet cu toții și oricine ne-ar călca pragul, ar fi bine primit. Asta e mentalitatea generală. De fapt…

„este vorba de diverse nivele de toleranță și de diferite accepțiuni (unele cu conotații negative) ale termenului: „a tolera”, „a suferi”, „a suporta”, „a îngădui” etc. În astfel de cazuri, toleranța este percepută ca un act paternalist, un act de favoare față de o comunitate care se abate de la normă și deci „a-normală”.

imaginea evreului în cultura română, andrei oișteanu

Deci nu e de mirare că:

„Pentru pașoptiștii români, sentimentele față de evrei erau amestecate, variind între milă și dezgust.”

imaginea evreului în cultura română, andrei oișteanu

Legile care contrazic toleranța față de evrei nu întârzie să apară:

• În secolul al XVIII-lea, în Transilvania și Banat, „tolerarea evreilor era cumpărată de aceștia, prin Toleranztax sau Taxa tolerantiali Judaeorum”; taxă plătită Imperiului Habsburgic.
• Prin Codul Calimachi (Iași, 1816), evreilor li se interzicea prin lege să dețină pământuri sau proprietăți.
• Din 1831, autoritățile „proclamau principiul apartenenței la credință creștină ca o condiție pentru acordarea drepturilor civile și politice”.
• Articolul 7 din prima Constituție a României (1866) spunea că „numai străinii de rit creștin pot dobândi calitatea de român”.
• În 1883, congresele județene au cerut „să nu se cumpere decât de la români”. Ulterior, ideea a fost preluată și în sloganul legionarilor: „Nici un ac de la jidani”.
• În 1938, antisemitismul devine politică de stat, odată cu instaurarea etnocrației.
• În 1940, se adoptă o lege pentru „protejarea sângelui românesc” și pentru „purificarea Nației de elemente parazitare eterogene [=evrei]”, prin care erau interzise nu numai căsătoriile mixte, români-evrei, ci și relațiile sexuale dintre aceștia.
• Prin decretul din 1940, semnat de Antonescu, evreii din România erau nevoiți să efectueze muncă obligatorie și să poarte „pe brațul stâng o brasardă de culoare galbenă, lată de 10 cm”. Aparent, „stigmat” vine de la grecescul „stigma”, care înseamnă „cicatrice”, „semn infamant”.

„Faptul că s-a impus unei minorități etnice (sau confesionale) purtarea unui semn distinctiv a fost primul simptom că majoritatea îi pregătește acesteia aplicarea uneia dintre măsurile radicale: convertirea forțată, expulzarea sau masacrarea.”

imaginea evreului în cultura română, andrei oișteanu

Și intelectualii dezbat ospitalitatea sinceră a poporului român:

„Cioran răstoarnă termenii ecuației tradiționale. Pentru el, „bunătatea” și „omenia” ar fi „false virtuți”, fiind mai degrabă vicii, care „ne-au ținut în loc atâta vreme”, în schimbul lor, ar trebuie descoperită și activată adevărata virtute etnică: xenofobia.”

imaginea evreului în cultura română, andrei oișteanu

„Slavici observă faptul că românul este „extraordinar de primitor, dar numai față de români; străinilor le închide casa”.

imaginea evreului în cultura română, andrei oișteanu

Cu alte cuvinte, ospitalitatea românilor se răsfrânge numai asupra străinilor creștini, deci indigeni, nu și asupra acelora de altă religie, deci alogeni. Un alt motiv care justifică toleranța românilor ține de latura magică și rituală:

„Țăranul este ospitalier cu „străinul” acum, pentru ca el și ai lui să aibă belșug apoi; țăranul îi oferă „străinului” aici, pentru ca el și morții lui să primească acolo (în lumea de dincolo).”

imaginea evreului în cultura română, andrei oișteanu

Cât e de la xenofilie la xenofobie?

Un pas. Ospitalitatea excesivă (xenofilia) naște discriminare pozitivă (xenofobie).

„Străinul, cel „diferit” este tratat diferit. Sentimentele xenofile ca și cele xenofobe nu anulează, ci evidențiază „diferența culturală” dintre indigen și alogen. […] „Diferența culturală” este anulată abia atunci când se practică indiferența, specifică societății „neutre”.

imaginea evreului în cultura română, andrei oișteanu

Evreul = „homo alienus”

„Evreul nu este pur și simplu diferit, el este prototipul omului diferit”.

imaginea evreului în cultura română, andrei oișteanu

Evreul e „diferitul”, „străinul”, „celălalt”. E paradoxal cum așa se explică și atracția românilor față de frumusețea evreicelor.

„Cu cât este o fată considerată mai „diferită”, cu atât mai mare este senzualitatea atribuită ei și cu atât crește „curiozitatea erotică” față de ea.”

imaginea evreului în cultura română, andrei oișteanu

Există și alte exemple: în America de Nord, albii adoră negresele, în America de Sud, e dorită mulatra, românii consideră frumoase unguroaicele, sud-est-europenii sunt atrași de chipurile orientale – turcoaice sau țigănci.

„Fenomenul paradoxal e că persoane discriminate negativ din punct de vedere social, sunt discriminate pozitiv din punct de vedere sexual.”

imaginea evreului în cultura română, andrei oișteanu

Iar discriminarea socială negativă îi reduce de multe ori la… zero:

„Edouard Drumont (1866) scria că „semiții nu au dat nici un geniu”, pentru că „omul de geniu este o ființă superioară, care oferă lumii ceva”, or, esența însăși a evreului este de a nu oferi nimic.”

imaginea evreului în cultura română, andrei oișteanu

Și când crezi că nimic nu poate fi mai rea decât persecuția, evreul devine, odată cu instaurarea regimului comunist în România, obiectul unui alt exces: acela al cenzurii.

„Nu s-a mai scris aproape nimic despre el, de parcă nu ar fi existat (conform principiului regimurilor totalitare: „Despre cine nu se vorbește, nu există”). Un exces de tăcere a luat locul unui exces de zgomot.”

imaginea evreului în cultura română, andrei oișteanu

„Prejudecăți injectate”

Profesorul J. K. Schuller spunea, în 1861, că:

„Intoleranța și persecuția celor de altă credință nu e proprie poporului, ci este impusă acestuia din afară. […] Nu sunt acestea doar simple ticuri verbale; în spatele lor zac secole de clișee mentale.”

imaginea evreului în cultura română, andrei oișteanu

Portretul robot al evreului „imaginar” e creat pe baza diferitor zone: fizice, profesionale, religioase, culturale, politice, mitologice.

• „Chip de Silen”: buze groase, nas acvilin. (*Notă: Aparent, pe baza acestui „profil al evreului”, și-a ales și Spielberg actorii pentru „Lista lui Schindler”.)
• Nasul coroiat indică nu numai urâțenia evreului, ci și ipocrizia lui. (*Notă: Physiognomonia era arta folosită în Antichitate și Evul Mediu, pentru a defini caracterul unui om, în funcție de trăsăturile lui fizice.)
• Culoarea roșcată a părului, bărbii sau pielii e asociată cu o anomalie fizică sau psihică, sau cu ideea Diavolului („Iese Dracul din tăciuni,/ Cu jidanul de perciuni;/ Iese dracul de sub iarbă/ Cu jidanul dus de barbă.”)
• Pistrui (*Notă: Românii considerau că pistruii pe fața unui creștin aduc ghinion. O superstiție din Moldova sună cam așa: „De omul roș, spân și însemnat [pistruiat], să te ferești că-i însemnat.”)
• Murdăria evreului (*Notă: „în limbajul popular din Transilvania și Bucovina, prin termenul „jidan” (sau „jidov”) este desemnată o „goangă [= insectă] puturoasă”, care secretă un lichid foarte urât mirositor.

„Nu se știe exact dacă fabricarea de săpun din evrei a fost un abominabil fapt real sau nu. […] Cert e că soldații nemți vindeau un săpun pe care erau scrise în relief trei inițiale: R.J.S. […] Reine Jiidische Seife („Săpun pur evreiesc”).”

imaginea evreului în cultura română, andrei oișteanu

• Frumusețea evreicelor e dublată de murdăria lor, iar contactul cu ele e interzis (*Notă: „În 1819, Moise Nicoară credea că „străinul” și „muierea” sunt doi agenți ai răului, două unelte ale Diavolului. Din această perspectivă, „muierea străină” este un dublu agent al răului.”)
• Evreicele ca prostituate (*Notă: „Prostituția e feminismul claselor de jos, spunea Mihai Ralea, în 1926.”)
• Evreul-negustor (*Notă: „Evreii trăiesc din înșelăciune; ei sunt inteligenți, dar vicleni” – Nicolae Iorga)
• Evreul-cămătar (*Notă: „Substantivul „jew” înseamnă, pe lângă „evreu” și „cămătar” sau „negustor care se tocmește din greu”, iar verbul „to jew down” înseamnă „a te târgui la sânge” sau „a înșela la preț”.)
• Evreul-cârciumar (*Notă: Aici apare și legenda conform căreia cârciumarii evrei îi otrăvesc pe români; idee susținută și de Eminescu.) Totuși, Calistrat Hogaș, se opune, cu un umor fantastic (PS. Am descoperit că te iubesc și pe tn, Calistrat, și pe Nichifor Crainic):

„Se face la noi, în toate zilele și pe toate drumurile, un foarte hazliu patriotism; se strigă și se scrie că crâșmarul jidan otrăvește populația noastră rurală; și, pe tema aceasta, se tună atâta încât ai crede că ultimul cuvânt al regenerării noastre naționale trebuie căutat în fundul șipului cu rachiul al lui Ițic sau Șloim. E o greșală. Badea Ion, crâșmarul nostru național, are tot atâta de puțini dumnezei, dacă nu chiar mai puțini decât cel mai perciunat Avrum.”

imaginea evreului în cultura română, andrei oișteanu

Astfel, orice calitate a evreilor devine un defect. Dacă e inteligent, e viclean. Dacă e harnic, e materialist. Dacă e frumoasă, e femeie ușoară. Dacă e un competitor bun, e un pericol pentru ceilalți.

• Evreul fricos și pacifist e prezentat în contrast cu imaginea pregnantă a eroului român. (*Notă: „Evreul nu și-a permis luxul să fie curajos. Primejdiile îl amenințau practic de peste tot: din partea autorităților locale, dar și a celor centrale, din partea populației majoritare, dar și din partea altor minorități.”)
• Evreul-vrăjitor și diabolizarea sa (*Notă: „Principala abilitate magică atribuită de popor evreului în răsăritul continentului este puterea de a stăpâni fenomenele meteorologice.”)
• Evreul-rătăcitor, în spațiu și timp (*Notă: „Acuzați de fratricit și deicid, blestemați de Iehova și, respectiv, de Isus, sunt pedepsiți să fie pribegi și nemuritori.”)
• Deicidul
• Iconocidul
• Infanticidul

Ultimele trei ilustrează cele mai puternic înrădăcinate stereotipuri mentale, care au întreținut iudeofobia în ultimele secole.

„Nu caracterul evreului creează antisemitismul, ci mai degrabă antisemitismul creează caracterul evreului. – Jean Paul Sartre”

IMAGINEA EVREULUI ÎN CULTURA ROMÂNĂ, ANDREI OIȘTEANU

Dicționare și frici

• O să ziceți că m-am jucat cu dicționarul, folosind termeni precum „imagologie”, „iudeofobie” și „xenofilie”. Partea proastă e că n-am făcut-o ca să mă dau rotundă și nu m-am jucat. Chiar mi-a trebuit. Am întâlnit o mulțime de cuvinte pe care nu le știam (asta spune ceva despre mine ☹️). Partea bună e că Oișteanu explică totul de-a fir a păr. Nu trebuie să știi istorie, geografie sau religie. Trebuie doar să continui să dai pagina. Are tot felul de exemple și referințe ce lămuresc orice concept, oricât de complicat ar părea. E un studiu excepțional, care prezintă nu numai evreul, ci și popoarele europene injectate de mania antisemită.
• Acum, fricile. Mă uitam ieri pe blog și am observat că cel mai bine merge „Acolo unde cântă racii”… Și am fost taaaaaare tristă. Nu pentru că n-a fost o carte ok-ish, sau pentru că nu-s mulțumită de ce am scris, ci pentru că mă gândesc că o cercetare despre evrei n-o să stârnească la fel de mult interes. Și îmi pare tare rău, pentru că MERITĂ. Orice vârstă ai, indiferent de domeniul de activitate – e o mare de informație, extrem de bine documentată, din care afli o mulțime de lucruri; nu numai despre evrei, ci și despre restul popoarelor europene, regimuri politice, sisteme religioase, ori intelectuali români.