După ce-nvârti cheia-n yală de 2 ori, își lipi fruntea de ușă. Metalul rece îi făcea bine; gândea clar. Acum își amintea declinarea a 2a. O-nvățase-n clasa a 8a.
Toți huleau latina. „La ce-mi trebe asta-n viață?? – urla Marian – Că ș-așa e limbă moartă, profa!”. Bucuria profei, care – tinerică și nici ea tare dumerită cu rostul latinei prin „curriculă” – profita ca să facem pregătire pentru capacitatea la română. Bucuria clasei, că nu toți aveau bani de meditații!
Totuși… profa nu zicea „curriculum”. Și era „complect de acord”. Și nu-l corecta niciodată pe Marian când zicea „trebe”. Și Marian a luat 2,80 la capacitate la română și, mai mult ca sigur, nici declinarea a 2a-n latină n-o știe. Deci… ce s-a ales pân’ la urmă de ora aia pe săptămână?
Dar ei îi plăcuse mereu limba asta. O fi fost ea moartă, dar felul în care suna, cum o scria, cum lăsa verbul la sfârșit. De parcă stăteai-stăteai-stăteai și așteptai, și de abia la final aflai ce se-ntâmplă de fapt. Ce ți se-ntâmplă de fapt. Și stătea-stătea-stătea cu fruntea lipită de ușă și își repeta în minte: aequilībrium, aequilībriī, aequilībriō, aequilībrium, aequilībriō, aequilībrium – singular. Plural – aequilībria, aequilībriōrum, aequilībriīs, aequilībria aequilībriīs, aequilībria.
2 răspunsuri negative acum. 2 răspunsuri pozitive dimineață. Zâmbi.
– Dacă nici ăsta nu e echilibru, fato, eu nu știu ce e!
Dar nu mai era timp să se gândească la răspunsuri. Avea nevoie de soluții.
– Bun. Păi hai să vedem:
- Știm că în 2 zile trebe să eliberezi apartamentul
- Și că serviciul n-o să ți-l schimbi prea curând – vezi cele 2 interviuri care ți-au mers ca dracu’
- Deci, ce-ai de gând să faci?
Inspiră și expiră profund. Își dezlipi fruntea de ușă și deschise ochii mari. Nu. Asta știi tu. Adevărul e că:
- În 2 zile trebuie să eliberăm apartamentul
- Și că serviciul n-o să mi-l schimb prea curând – văd cele 2 interviuri care mi-au mers ca dracu’
- Deci, ce-avem de gând să facem?