Edgar Allan Poe, Crimele din Rue Morgue și alte povestiri - Book Vortex

Crimele din Rue Morgue, Edgar Allan Poe. Cine a fost precursorul lui Holmes și Poirot?

Îți ia mai puțin timp să citești un short story de-ale lui Poe, decât să vezi un episod dintr-un serial horror. În seara asta, ce-o să fie?
0 Shares
0
0
0

Dacă spui că n-ai timp de citit, dar înainte să adormi dai play unui episod din „Stranger things”, Edgar Allan Poe ar putea fi pentru tine. Nu durează mai mult de o oră să-i răsfoiești o povestire, timp în care te trece prin toate stările: de la crearea atmosferei, ridicarea primelor semne de-ntrebare, adâncirea misterului, detaliile macabre și, într-un final, oferirea (parțială a) răspunsurilor.

În facultate, l-am studiat și pentru short stories, „The Fall of the House of Usher”, și pentru poezie, „The Raven”, dar n-am mai avut ocazia să mă întorc la el. Prin martie, am găsit la reducere „Crimele din Rue Morgue și alte povestiri” și m-am gândit s-o iau, c-ar fi o lectură ușoară în serile în care nu vreau să urmăresc încruntată fraze pe parcursul a două pagini, și nici să citesc capitole interminabile. *Aviz amatorilor care se încumetă la Gabriel García Márquez sau Mario Vargas Llosa. Cu Poe, bine m-am gândit, bine-am nimerit.

Ce e atât de special la Edgar Allan Poe?

Pentru că deși e o figură importantă a curentului romantic, scriitorul american are o influență puternică și în alte privințe:

  • Pune bazele a ceea ce se va transforma în romanul detectiv, în următorul secol;
  • Contribuie la dezvoltarea genului științifico-fantastic;
  • Prin protagoniștii săi, îi anunță pe Sherlock Holmes și Hercule Poirot.

Folosindu-se de mister și macabru, Poe anticipează tehnica narativă a datului ascuns, din literatura latinoamericană a secolului al XX-lea. Am observat că, la fel ca în romanele lui Sábato, Edgar Allan Poe coboară negură peste porțiuni din firul acțiunii. Uneori, ai noroc și la final, totul ți-e clar. Alteori, rămâi într-o ceață mai densă decât la început.

*Începând cu anul 1946, The Mystery Writers of America decernează premiul Edgar pentru arta care abordează misterul într-un mod aparte: cărți de ficțiune sau non-ficțiune, piese de teatru, filme, seriale sau show-uri de televiziune.

Ce e atât de special la C. Auguste Dupin?

  • Atenția la detalii;
  • Logica deductivă;
  • Capacitatea analitică.

Acestea sunt cele trei însușiri care-l fac pe Dupin să rezolve misterul crimelor din Rue Morgue și care îl transformă în precursorul unor nume arhicunoscute din literatura universală ─ Sherlock Holmes sau Hercule Poirot.

Pot spune că a existat ceva care m-a atras mai mult decât dezlegarea misterului în sine; inteligența protagonistului, prezentată într-un mod interesant.

De la bun început, afli că naratorul-personaj cunoaște un tânăr gentilom, pe numele său C. Auguste Dupin, într-o bibliotecă din Paris. Cei doi împărtășesc aceeași pasiune ─ pentru cărți ─ și sfârșesc prin a se muta împreună într-un mic apartament din Saint-Germain.

„Una dintre ciudățeniile prietenului meu (cum aș putea-o numi altfel?) era acea dragoste a lui pentru noapte numai pentru că e noapte.”

crimele din rue morgue, edgar allan poe

Într-una dintre plimbările lor nocturne, Dupin reușește, printr-un lung șir de deducții, să-i citească gândurile naratorului-personaj (*notă: Cacofonia asta chiar n-am știu cum s-o evit. „Înșiruire deductivă nu-mi sună bine”. Dacă-mi vine vreo idee mai bună, revin și repar).

De la un simplu negustor, care aproape îl doboară pe narator cu recolta lui, Dupin face conexiunea între:

  1. coșul cu merinde al vânzătorului;
  2. pavelele pe care pășesc;
  3. profesorul Nichols și stereotomia;
  4. teoriile lui Epicur despre atomi;
  5. constelația Orion ;
  6. și, în cele din urmă, cu actorul Chantilly. Cei doi ajung la concluzia că acesta e prea mic pentru a mai juca pe scena de la Théâtre des Variétés, din Paris.

„Sunt prea puțini cei ce nu și-au pierdut vremea uneori încercând să-și regăsească șirul gândurilor prin care au ajuns la o anume încheiere. Această îndeletnicire e adesea plină de interes, și cel care o practică pentru întâia oară se miră de lipsa de legătură și de depărtarea, nemărginită în aparență, între punctul de plecare și cel de sosire.”

crimele din rue morgue, edgar allan poe

Ce e atât de special la „Crimele din Rue Morgue”?

Limbile străine. Și îți explic și de ce.

Într-una dintre dimineți, naratorul-personaj și Dupin află din „Gazette de Tribunaux” despre crimele din Rue Morgue. Doamna L` Espanye și fiica sa, Camille, fuseseră ucise cu sânge rece, în propria casă. Autoritățile încep să investigheze scena crimei și să interogheze martorii.

Edgar Allan Poe nu se sfiește deloc să facă ce știe mai bine ─ să contureze macabrul. Descrie locuința vraiște a celor două femei, cadavrul tinerei Camille, atârnat cu capul în jos, în vatra căminului, gâtul sfârtecat al doamnei L` Espanye, smocurile de păr rupte, zgârieturile de pe corpurile celor două ─ toate acestea servind drept premise, de la care prefectul poliției, Henri Joseph Giquet, trebuie să pornească pentru a rezolva cazul.

Există multe semne de întrebare:

  • Pe unde a ieșit criminalul? Apartamentul era situat la etajul al 4-lea, ferestrele erau închise pe dinăuntru și nu era nicio altă cale de ieșire, decât pe ușa principală, care fusese invadată de vecini de îndată ce au auzit țipete.
  • Ce om ar fi avut o asemenea forță, încât să împingă de unul singur trupul neînsuflețit al fetei, pe vatra căminului? Asta în contextul în care a fost nevoie de patru bărbați numai ca să-l scoată de acolo.
  • Pe lângă puterea fizică, ce fel de om era? Urmele degetelor de pe gâtul sugrumat al bătrânei nu puteau fi comparate cu cele ale unui om normal.
  • Dacă era un hoț, de ce nu a luat aurul doamnei L` Espanye?

Limbile străine de care vorbeam mai sus, sunt o altă metodă prin care scriitorul american potențează misterul. În momentul în care cele două femei sunt atacate, urletele lor sunt auzite de întregul cartier. Pe măsură ce oamenii intră în bloc, se aud glasurile a doi care se ceartă. Dacă toți sunt de acord în privința unuia dintre ei, ca fiind un francez cu o voce groasă, nu există doi martori care să se pună de acord în privința celei de-a doua voci.

Fiecare în parte e sigur că n-a fost glasul unui compatriot și îl asemuiește nu cu glasul unui ins a cărui limbă martorul o vorbește, ci dimpotrivă. […] Ce stranie și neobișnuită trebuie să fi fost această voce, în privința căreia s-au putut da astfel de mărturii…! Și în ale cărei intonații niște oameni care țin de cinci mari națiuni europene n-au putut recunoaște nimic familiar!

crimele din rue morgue, edgar allan poe

Ce e atât de special la mine?

Că oricât aș vrea să spun „ca la noi, la nimeni”, aparent, nici autoritățile pariziene nu-s mai breze. Prefectul poliției, domnul G., îi permite lui Dupin să viziteze scena crimei, sperând că abilitățile analitice ale gentilomului îl vor ajuta în rezolvarea misterului. Și așa se și întâmplă. N-o să-ți dau mură-n gură, că e prea ușor de citit short story-ul ăsta și alta e satisfacția când îți mai dai și tu cu presupusul în timp ce mai apar indicii sau dovezi. Deci, spor la lectură!

Din același volum de la „Carte pentru toți”, îți mai recomand și „Masca Morții Roșii”. În curând, o să fac și o analiză pe un roman de-ale Agathei Christie, ca să vedem ce detectiv e mai iscusit. Până atunci, vezi ce alte frumuseți mai sunt prin literatura universală, pe Book Vortex.

0 Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You May Also Like
Recenzie Acolo unde cântă racii, Delia Owens

Acolo unde cântă racii, Delia Owens. Licuriciul de la capătul tunelului

Îți e tare ușor să empatizezi cu protagonista. Odată ce ghemul cu povestea Kyei se desface, știi și tu că ai simțit, la un moment dat, teamă, neliniște, neîncredere în forțele proprii. Cu toate astea, pe măsură ce înaintezi în lectură, îți dai seama că mereu vor fi acel „cineva” și acel „undeva” care te vor face să te simți în siguranță.