Boris Vian, Spuma zilelor

Spuma zilelor, Boris Vian. Un roman în care totul e sortit pieirii

Un roman care prevestește postmodernismul. Un roman care, după ce i-am învârtit ultima filă, nu s-a numărat printre preferatele mele. Totuși, în timp ce scriam analiza asta, ceva s-a schimbat.
0 Shares
0
0
0

Când mi-a fost recomandată, mi s-a spus că e o „poveste interesantă de dragoste”. Am văzut că e publicată în `47 și, gândindu-mă la felul în care se scriau francezii romane de dragoste pe atunci, am zis că s-ar potrivi perfect unei seri în care am chef de ceva light. În plus, am mai și găsit-o la 20 lei, la editura Univers. Ei bine, pot spune doar că n-aveam nici cea mai mică idee ce mă așteaptă. Cartea lui Vian începe cu protagonistul, care

își tăie oblic colțurile pleoapelor mat, pentru a-și face privirea misterioasă. Trebuia să repete mereu operațiunea, pentru că pleoapele creșteau repede la loc”.

Boris vian, spuma zilelor

Ok, mi-am zis. Cred că „poveste interesantă de dragoste” n-a surprins toată esența romanului. O s-o facem în cele ce urmează.

Acțiune și personaje

Cele 160 de pagini prezintă poveștile de iubire a două cupluri – Colin-Chloé și Chick-Alise. Alte personaje relevante în text sunt: prietena lor, Isis, bucătarul Nicolas, scriitorul Jean Sol Partre, medicul Mangemanche și, desigur, intervin și alte personaje episodice.

Suprafața ghețarului

La prima vedere, am putea spune că acțiunea nu e foarte complexă. Ai crede că protagonistul, Colin, e clasicul băiat cu bani, care tânjește după afecțiune și se află în căutarea iubirii vieții sale. Prietenul lui, Chick, lucrează, dar trăiește mai degrabă de pe urma generozității lui Colin și a unui unchi bogat, angajat la Minister. În peisaj apare Alise, de care Colin se îndrăgostește, dar astrele nu-i surâd, iar Alise devine iubita lui Chick, în timp ce Colin suferă nespus. Întâmplarea face ca ea să fie nepoata lui Nicolas, bucătarul lui Colin. Ceea ce îi apropie pe Alise și Chick e pasiunea lor pentru literatul Jean Sol Partre. Nu trece mult timp și în viața protagonistului apare Chloé.

[Colin:] Ți-am mai spus că te iubesc cu grămada și pe bucățele”.

Boris vian, spuma zilelor

Cei doi se căsătoresc și duc o viață fericită împreună, până în punctul în care ea se îmbolnăvește de cancer la plămâni. Protagonistul ajunge în pragul falimentului, cheltuindu-și toți banii pe medicamente și tratamente, ajungând să lucreze cu ziua, fiind dispus să facă orice pentru a-i prelungi viața iubitei sale.

În timp ce durerea acaparează relația celor doi, nici lucrurile dintre Chick și Alise nu sunt roz. Obsesia pentru Partre pune stăpânire pe Chick, care se îndatorează și e dispus să dea totul pentru a intra în posesia operelor și obiectele personale ale scriitorului.

Chick putea să fie atât de blând când vorbea despre o carte a lui Partre și când explica pe Partre. Chiar nu se poate lipsi de Partre, nici prin cap nu i-ar trece să caute altceva în loc, orice-ar fi, Partre spune tot ceea ce Chick însuși ar vrea să poată spune”.

Boris vian, spuma zilelor

Renunță la Alise care, sfârșește prin a-l ucide pe Jean Sol-Partre, tocmai din dorința de a-l salva pe Chick de la pierzanie. Atât timp cât Partre avea să scrie opere, Chick avea să facă tot posibilul pentru a le obține, indiferent de cât ar costa. Alise continuă cu arderea cărților, librăriilor și anticariatelor care conțin operele scriitorului, și moare într-unul dintre incendii. Există un episod între Colin și Alise, în care cei doi regretă că n-au sfârșit împreună. Cancerul lui Chloé se extinde și nimic n-o mai poate salva de la moarte. Colin sfârșește dărâmat de durere. Chick e luat cu asalt de recuperatori, care vin după banii pe care tânărul îi datorează statului. Chick se răzvrătește și sfârșește ucis de autorități.

În profunzime

De fapt, eu vad dărâmarea asta a 4 oameni drept o metaforă pentru degradarea accelerată a lumii care ne-nconjoară. Deși Vian scrie „Spuma zilelor” în 1946, sunt multe lucruri pe care le poți vedea și azi. Avem de-a face cu suferință, sărăcie, boală, frica zilei de mâine, presiune socială, neputință; dar și cu lucrurile care te pot salva, și care se referă la artă și frumos: dansul, muzica, literatura, natura, chiar și gastronomia.

Iubirea dintre Colin și Chloé se naște, crește și moare, pe fundalul piesei lui Duke Ellington – „Chloé”. Totul funcționează conform dansului „ocheștemă”: „Principiul dansului […] constă în a produce interferențe din două surse însuflețite de o mișcare oscilatorie care se sincronizează riguros”.

Adevărul e că protagonistul, Colin, nu e doar un băiat de bani gata. E extrem de sufletist, oferindu-i 25 000 de dublezoni lui Chick, pentru a-și permite s-o ia de soție pe Alise – „[Colin]: – Nu-mi mulțumi. Pe mine mă interesează nu fericirea tuturor, ci a fiecărui om în parte”. Se remarcă un contrast fantastic între Colin și Chick la acest capitol. Dedicația lui Colin pentru soția sa și lupta sa pentru a o păstra în viață se pot compara mai degrabă cu obsesia lui Chick pentru Partre, și nicidecum cu iubirea sa pentru Alise.

Întâmplările scrise de autorul francez sunt spectaculoase. Când credeam că nu mă mai poate surprinde nimic, aflu că: protagonistul s-a îmbogățit în urma creării unui pian care face cocteiluri, bucătarul Nicolas gătește un țipar ieșit prin țeava de la bucătărie, Colin găsește un ac de arici într-o prăjitură, orhidei înfloresc de la îngheț, prin beton, cancerul lui Chloé e prezentat sub forma unui nufăr pe plămân – „trebuie să aibă tot timpul flori în jurul ei, ca să sperie nufărul… […] fiindcă dacă înflorește, or să apară și alții. Dar n-o să-l lăsăm să înflorească…” – și există locuri de muncă precum alungători de hoți, crescători de arme sau vestitor.

[Lui Colin] i se dădea o listă și anunța toate nenorocirile cu o zi înainte ca ele să se petreacă. […] Căută pe listă numele următor și văzu că era al lui. Atunci își aruncă șapca și-o luă pe stradă și avea inima ca de plumb, pentru că știa că a doua zi Chloé avea să moară.

Boris vian, spuma zilelor

Și totuși, cel mai puternic impact îl are violența și, mai degrabă, ușurința și comicul prin care e ilustrată. Crima e la ordinea zilei: patinoarul înghite oameni, dirijorul cade în gol, în timpul căsătoriei lui Colin cu Chloé, Alise îl ucide pe Partre cu un smulgător de inimi, farmacistul cere să fie ucis fiindcă cere prea mulți bani pentru medicamentele pe care i le oferă lui Chloé și Colin.

Titlu – O corelație între natură și psihic

Spuma zilelor” aduce în prim plan un ritm alert, în care starea de spirit a personajelor e strâns legată de societatea în care trăiesc. Degradarea și descompunerea împânzesc romanul, până nu mai rămâne nimic.

Nu se mai vedeau plante în jur. Era mai mult pământ, în blocuri uniforme, îngrămădite pe ambele părți ale drumului, formând rambleuri cu pantă în echilibru nesigur, și, uneori, câte un morman greu se clătina, se rostogolea de-a lungul ridicăturii și se surpa moale pe suprafața drumului. […] Grăbi pasul, smulgându-și picioarele din adânciturile pe care le formau în sol. Pământul se strângea rapid la loc ca un mușchi circular, și nu rămânea decât o mică denivelare, abia vizibilă, care dispărea aproape imediat.

Boris vian, spuma zilelor

După ce Chloé se îmbolnăvește, Nicolas îmbătrânește 7 ani în 10 zile, Colin e dărâmat de durere și, apartamentul începe să se micșoreze – ferestrele se întunecă, tavanul coboară. Când Chloé moare, și casa dispare.

Șoricelul cenușiu cu mustățile negre făcu un ultim efort și reuși să treacă. În urma lui, dintr-o dată, tavanul atinse podeaua. […] Șoricelul o rupse la fugă pe coridorul întunecat al holului, ale cărui ziduri se apropiau unul de altul clătinându-se de oboseală, și izbuti să se strecoare pe sub ușă.

Boris vian, spuma zilelor

Limbaj

Am observat și câteva particularități interesante în limbajul pe care-l folosesc personajele.

  • Colin are tendința de a conjuga verbele, de nicăieri: „– Eu mă scol, tu te, el se scoală, noi, voi, ei ne sculăm, vă sculați, se scoală. Vrei să ieși din pahar?”; „- Asta o să mă învețe minte să mai spun prostii. Uite ce-am făcut. Eu, tu, sunt, e prost!…”;
  • Acțiunile sunt asociate mai mereu cu imagini auditive sau olfactive: „Ușa se trânti în urma lui cu zgomotul unei palme goale peste o fesă goală… asta-l făcu să tresară…”, „Ușa de la intrare se închise după el cu zgomotul unui sărut pe-un umăr gol”;
  • Medicul, în loc să-i asculte plămânii lui Chloe în timpul unei consultații, îi face o „auscultație”;
  • Avem de-a face cu Jean Paul Sartre sub numele de „Jean Sol Partre”, iar toate titlurile sale sunt deformate.

E o lectură intensă, care n-a fost neapărat pe gustul meu. Mi-a lăsat un gust amar, și asta nu pentru ca ar fi rău scrisă, ci pentru că mi-am dat seama cât de actual e totul, deși romanul are aproape 80 de ani. O recomand pentru că se citește ușor și are elemente-surpriză constante. Plus că, îți dă impresia că dacă o recitești, mai mult ca sigur, vei mai afla ceva nou.

0 Shares
Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You May Also Like
Recenzie Acolo unde cântă racii, Delia Owens

Acolo unde cântă racii, Delia Owens. Licuriciul de la capătul tunelului

Îți e tare ușor să empatizezi cu protagonista. Odată ce ghemul cu povestea Kyei se desface, știi și tu că ai simțit, la un moment dat, teamă, neliniște, neîncredere în forțele proprii. Cu toate astea, pe măsură ce înaintezi în lectură, îți dai seama că mereu vor fi acel „cineva” și acel „undeva” care te vor face să te simți în siguranță.