După Sylvia Plath, romanul ăsta a fost ca o gură de aer curat. Vă dați seama că nici n-o luam dacă titlul era „Femei fără bărbați”, la fel cum n-aș fi citit nici „De ce iubim femeile”, a lui Cărtărescu. Glumesc, dar ținând cont că sexismul e-n floare în 2022, trebuie să ținem pasul. Când am deschis cartea, m-am gândit să fac un switch. Orice personaj feminin să devina unul masculin, și viceversa. Să devina „Femei fără bărbați”. La final, mi-am dat seama că ce rămâne de fapt e… „Unul fără altul”.
Cuprins
Interacțiuni anterioare
Prima oară când l-am citit pe Murakami era vorba de „Pădurea norvegiană”, în vara dinainte să încep facultatea. M-am gândit eu că dacă una dintre specializări avea să fie norvegiană, sigur am ceva de învățat. Și așa a și fost, dar nu despre cultura și nici despre geografie Norvegiei, ci despre un alt fel de a aborda tema iubirii. A urmat „1Q84”, unul dintre romanele mele preferate din toate timpurile, iar apoi, lista de lectură a suferit niște mici-mari modificări, impuse de contextul universitar, și am rupt legătura cu scriitorul japonez câțiva ani buni.
„Cronica păsării-arc”, „Kafka pe malul mării”, „În căutarea oii fantastice” – astea erau doar câteva dintre titlurile pe care le tot vedeam prin librării când ajungeam la M, la literatură universală. Acum vreo două săptămâni, mă plimbam prin Humanitas și am ochit-o pe asta: „Bărbați fără femei”. N-o mai văzusem până atunci și am luat-o. Îmi era dor de un roman cu un scris curat. Fără artificii, fără descrieri interminabile.
Ceva-mi spunea că avea să fie trist, dar n-am știut mai multe. De regulă, nu citesc despre cărți înainte și nici la trailerele filmelor nu mă uit. Fie mă ghidez după Goodreads, fie merg pe recomandările apropiaților, fie tai titlurile din lista pe care o am deja, și pe care o reînnoiesc de câțiva ani. Îmi place mult elementul-surpriză și nici nu vreau să pornesc la drum cu păreri predefinite. Așa a fost și cu „Bărbați fără femei”.
Despre iubire, în 6 acte
Era exact ce se cheamă „iubire” – să îți pierzi controlul și să simți că ești zvârlit încolo și încoace de o forță care nu poate fi stăvilită. Cu alte cuvinte, nu trecea printr-o experiență ieșită din comun, de care n-a auzit nimeni. Doar s-a îndrăgostit serios de o femeie. […] Simte că nu vrea să piardă persoana iubită. Că vrea să fie mereu cu ea. Dacă nu se pot întâlni, lumea o să se sfârșească. […] E o scenă obișnuită din viața oamenilor.
bărbați fără femei, haruki murakami
Romanul lui Murakami spune poveștile a 6 bărbați care au pierdut pe cineva și, odată cu acea persoană, s-au pierdut pe sine.
1. „Drive My Car”
Nu-mi spuneți asta… Niciodată… 🙂
Și tot în nota asta – nu tare optimistă, despre gagici și abilitățile noastre de a șofa – începe și romanul lui Murakami:
„Până acum, Kafuku mai mersese de câteva ori în mașini conduse de femei, iar din punctul său de vedere, felul în care conduceau se împărțeau în două mari categorii: fie un pic prea agresiv, fie un pic prea precaut. […] Firește, sunt și unele care nu aparțin niciuneia din aceste categorii. […] Sunt femei care conduc cât se poate de normal. Printre ele se numără și unele chiar foarte pricepute. Numai că, și la ele, Kafuku simțea o urmă de încordare”.
bărbați fără femei, haruki murakami
Protagonistul primului capitol e Kafuku, un actor trecut deja de floarea vârstei. Acesta are nevoie de un șofer și, la recomandarea managerului de la atelierul auto, o angajează pe Misaki. Prezentând acea tipologie calmă, sigură pe ea, care nu vorbește decât dacă are ceva de spus, tânăra reușește să-i învingă scepticismul privind femeile la volan și nu numai. Fiica pe care a pierdut-o la câteva zile de la naștere ar fi fost de vârsta lui Misaki. Tot ea îl face pe Kafuku să rememoreze viața alături de soția lui.
20 de ani de căsnicie, care s-au sfârșit în când ea a murit într-un accident de mașină. Tot actriță, femeia avea diferite aventuri, de care soțul era la curent, fără ca ea să știe. Kafuku nu i-a plătit niciodată cu aceeași monedă. I-a rămas fidel, mizând pe faptul că e vorba de aventuri pasagere, care se vor termina odată cu repetițiile pentru noua piesă de teatru. N-au apucat niciodată să vorbească despre asta – de ce alege să se culce cu alți bărbați, de ce el nu e suficient. Rămas cu o mulțime de întrebări fără răspuns, Kafuku, dintr-un motiv anume (răzbunare? gelozie? validare? dor?), se apropie de Takatsuki, unul dintre foștii amanți ai soției sale.
[Misaki]: De ce v-ați făcut actor? [Kafuku]: Când interpretez un rol, devin altă persoană. Pe urmă, când se termină, revin la sinele meu vechi. Asta mi se părea încântător. […] Atâta vreme cât știi că poți să te întorci. [Misaki]: Dar nu vi s-a întâmplat niciodată să nu mai vreți să vă întoarceți la propriul sine? [Kafuku]: Păi, în altă parte nu am unde să mă întorc.Misaki nu-și exprimă nici o părere. Tăcerea continuă o vreme.
bărbați fără femei, haruki murakami
Finalul capitolului scoate la iveală faptul că protagonistul n-a fost niciodată împăcat cu ideea că soția-l înșeală. La fel ca pe scenă, și în viața personală, Kafuku juca un rol. Și l-a jucat atât de bine încât, dacă n-o întâlnea pe Misaki, nu și-ar fi dat seama de câtă suferință a ascuns sub preș.
2. „Yesterday”
Al doilea capitol spune povestea de dragoste dintre Kitaru și Erika. Ba mai mult decât atât, e despre respect și încredere. Prieteni din copilărie, cei doi au avut sentimente unul față de celălalt, de când se știu. Dacă lucrurile nu s-au oficializat, e din vina lui Kitaru, care n-a intrat la facultate, dar nici nu face eforturi pentru asta. Lucrează, în schimb, la o cafenea, unde se împrietenește cu naratorul-personaj.
Kitaru are demonii lui și vrea să-i învingă înainte să înceapă o viață nouă alături de Erika. Dacă el e mai puternic sau demonii sunt, rămâne de văzut. Murakami dezvăluie adevărul chiar la finalul capitolului, prezentând povestea 16 ani mai târziu.
Dacă nu știi exact ce cauți, căutarea e o muncă foarte dificilă.
bărbați fără femei, haruki murakami
3. „Organul independent”
Toate femeile, ca să poată minți, se nasc cu un fel de organ independent aparte. […] în momentele alea, mai toate femeile își păstrează neschimbate tonul vocii și culoarea feței. Asta pentru că ele nu spun minciuni, ci organul acela independent, după bunul său plac.
bărbați fără femei, haruki murakami
Aș fi început cu ideea că ăsta a fost capitolul meu preferat, dar după ce am inserat citatul ăsta mai sus, mi-am dat seama că n-ar face o impresie tare bună, deci reformulez: „Organul independent” spune povestea doctorului Tokai, un om echilibrat, rațional și un bun profesionist. La cei 52 de ani ai săi, nu a fost căsătorit niciodată, ducând o viață liniștită, în compania mai multor femei.
Dar Tokai nu era un om interesat de cantitate. Ce căuta el cu tot dinadinsul era calitatea. […] Nici un fel de chirurgie nu le putea îmbunătăți abilitățile intelectuale. Să aibă lângă el o femeie isteață, căreia îi merge mintea, cu care să discute în timp ce iau masa sau să pălăvrăgească în pat, în timp ce se ating piele pe piele – asta iubea Tokai din tot sufletul, asta considera că e una din comorile vieții.
bărbați fără femei, haruki murakami
Când ele nu mai doreau, legăturile se rupeau la fel de ușor cum s-au legat. Sigur… toate astea până când una dintre ele a devenit ceva mai mult…
Am fost în câteva rânduri cu femei mai arătoase decât ea, cu trupuri mai frumoase, femei mai rafinate, mai inteligente. Dar comparațiile astea nu au nici un rost. Pentru că ea este pentru mine o existență aparte. E o ființă completă, aș putea zice. Toate calitățile ei se leagă între ele și se concentrează într-un miez unic. Nu poți să le extragi una câte una și să le măsori sau să le analizezi […]. Și ce se află acolo, în miezul acela, mă fascinează. Mă atrage ca un magnet. E ceva ce depășește orice logică.
bărbați fără femei, haruki murakami
Dacă nu v-am făcut să-l iubiți pe Murakami prin citatele astea, nu știu cum aș putea face-o altfel. Și dacă titlul e „Bărbați fără femei”, anticipați și deznodământul capitolului. Dar merită citit. Suferința protagonistului e covârșitoare.
Dacă inima ei o ia într-o direcție, și a mea e trasă după ea. Ca două bărci legate cu o parâmă. Și degeaba încerci să o tai, pentru că nu există lamă suficient de ascuțită pentru ea.
Fusese legat de barca nepotrivită, ne dăm noi seama abia apoi.
bărbați fără femei, haruki murakami
4. „Șeherezada”
Habara e protagonistul celui de-al patrulea capitol. Asemenea Șeherezadei, femeia care-l vizitează regulat îi spune câte o poveste de fiecare dată când se văd. Real sau nu, în momentul în care Șeherezada începea un nou ghem narativ, Habara simțea adevărata conexiune dintre ei.
Dar lui Habara i-ar fi fost mai greu să rămână fără momentele acelea de intimitate alături de o femeie decât fără sex. În fond, asta înseamnă să pierzi o femeie. Momente speciale care, deși prinse în realitate, o suprimă, asta e ceea ce îți oferă femeile. Iar Șeherezada îi oferea asta din plin, neobosit. Acest lucru, sau faptul că avea să piardă acest lucru, îl întrista pe el mai mult decât orice.
bărbați fără femei, haruki murakami
Finalul e unul deschis:
Probabil cândva – de fapt sigur cândva – avea să se sfârșească. Firul avea să se rupă. Era doar o chestiune de timp […], iar toate poveștile necunoscute și stranii pe care ar fi trebuie să i le istorisească aveau să piară nespuse.
bărbați fără femei, haruki murakami
5. „Kino”
La fel ca protagonistul primului capitol, și Kino se minte că a trecut peste faptul că soția l-a înșelat cu cel mai bun prieten. Oricât ar încerca să fugă, demonii îl prind din urmă, până când decide să-i privească-n ochi.
Ce mai faci? Eu călătoresc în continuare singur, încolo și-ncoace. Uneori am senzația că am devenit pe jumătate transparent, că mi se văd măruntaiele pe dinăuntru, ca la o sepie proaspăt pescuită. Altfel, sunt bine.
bărbați fără femei, haruki murakami
6. „Samsa îndrăgostit”
Cred că în capitolul ăsta am simțit cel mai tare stilul lui Murakami. Totul începe cu protagonistul, care se trezește dis-de-dimineață, metamorfozat în Gregor Samsa. Nu recunoaște nimic în jur, corpul îi e străin, iar afară pare că e război. Apariția unei fete, care trebuie să repare o încuietoare din casă, e catalizatorul poveștii de iubire. Spre deosebire de restul istorisirilor, nota finală e una optimistă.
Bărbați fără femei
E un roman despre adevăratele conexiuni dintre oamenii care se iubesc. Nici despre bani, nici despre sex, nici despre trăiri pasagere. E despre iubire, în cele mai pure forme – despre respect, încredere, dedicare și sinceritate. Despre completare și asumare. Și mult, mult curaj. Dar e și despre gelozie și suferință. Și la fel de mult patos e și în cazul lor.
E foarte ușor să ajungi unul dintre bărbații fără femei. E suficient să iubești enorm o femeie, iar ea să plece undeva. […] Într-o clipită. Iar odată ce v-ați transformat în bărbați fără femei, culoarea singurătății pătrunde adânc în trupul vostru, ca o pată de vin roșu vărsat pe un covor în nuanțe deschise. […] Poate că se mai estompează cu vremea, dar pata asta rămâne pată până vă dați ultima suflare.
bărbați fără femei, haruki murakami
Iar la un moment dat, a pierde o femeie înseamnă și a pierde toate femeile. […] Iar în acea lume te numeri printre „bărbații fără femei”. La plural, infinit de rece.
bărbați fără femei, haruki murakami
Best International Feature
După ce am citit cartea, am aflat că Ryusuke Hamaguchi a ecranizat-o. Filmul „Drive my car” a luat Oscar anul ăsta, la categoria de Best International Feature. Pe blog, n-o să fie comparații carte-film, pentru că nu-mi vine în minte tare multe ecranizări mai bune decât romanele în sine, dar ăsta chiar mă tentează. Deci mă uit și „vom reveni cu amănunte”, cum zicea Gellu Naum, într-un vers din „Apolodor”.
English